Publicat la: 17.06.2014 13:59 Ultima actualizare: 17.06.2014 14:00
SIMONA HALEP. Jucatoarea Simona Halep, locul 3 WTA si cap de serie numarul 1, va juca, marti, de la ora 15.30, cu Olga Govortova din Belarus, locul 110 WTA, sportiva venita din calificari, in primul tur al turneului de la „s-Hertogenbosch (Olanda), cu premii in valoare de 250.000 de dolari.
SIMONA HALEP. Meciul romancei este al treilea de pe arena centrala a complexului Autotron Rosmalen. Ora de start s-ar putea amana in cazul in care partida dintre Paul-Henri Mathieu si Fernando Verdasco, programata de la ora 13.30, se va prelungi. Halep si Govortova s-au mai intalnit de trei ori pana in prezent. Sportiva din Constanta conduce cu scorul de 3-0, ultima partida avand loc tot pe iarba, in urma cu un an, in turul I la Wimbledon, cand scorul a fost 6-2, 3-6, 6-3. Simona Halep este detinatoarea trofeului la turneul WTA olandez.
SIMONA HALEP?se mentine?pe locul 3 WTA.?Jucatoarea de tenis Simona Halep, care va participa in aceasta saptamana la turneul de la s-Hertogenbosch, se mentine pe locul 3, cu 6.280 de puncte, in clasamentul WTA dat publicitatii luni, informeaza site-ul wtatennis. com.
Locul 3 pe care il ocupa Halep reprezinta cea mai buna pozitie pentru o jucatoare din Romania.
In clasamentul WTA de luni sportiva Sorana Cirstea a coborat un loc si este pe 29, cu 1.611 puncte, iar Monica Niculescu a urcat de pe 66 pe 65, cu 840 de puncte.
Potrivit clasamentului oficial, celelalte jucatoare din Romania ocupa urmatoarele locuri in Top 200: Irina-Camelia Begu – locul 80 cu 723 de puncte (in urcare de pe 81), Alexandra Cadantu – locul 84 cu 705 puncte (in urcare de pe 85) si Alexandra Dulgheru – locul 105 cu 612 puncte (in urcare de pe 106).
La dublu, Monica Niculescu se mentine pe locul 40, cu 2.040 puncte, Irina-Camelia Begu se afla pe 63, cu 1.349 de puncte, iar Ioana-Raluca Olaru pe 73, cu 1.128 de puncte.
Primele zece jucatoare din clasamentul WTA de simplu sunt urmatoarele:
1. Serena Williams (SUA) 9.660 puncte2. Na Li (China) 7.4503. Simona Halep (Romania) 6.2804. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.9905. Maria Sarapova (Rusia) 4.7416. Petra Kvitova (Cehia) 4.5707. Jelena Jankovici (Serbia) 3.9908. Victoria Azarenka (Belarus) 3.8419. Angelique Kerber (Germania) 3.83010. Dominika Cibulkova (Slovacia) 3.735.
SIMONA HALEP, recordul doborat la finala Roland Garros cu?Sharapova.?Finala turneului de la Roland Garros 2014, disputata intre jucatoarele Simona Halep si Maria Sarapova, a fost cea mai vizionata partida de tenis feminin din istoria televiziunii Eurosport, atragand o audienta medie de 3,8 milioane de telespectatori, informeaza advanced-television.com.
Aceasta audienta reprezinta o crestere cu 24% fata de precedentul record de telespectatori detinut de finala din 2012 a turneului feminin de la Miami, disputata intre Agnieszka Radwanska si Maria Sarapova.
Jucatoarea Simona Halep, locul 4 WTA si cap de serie numarul 4, a pierdut finala turneului de la Roland Garros, dupa ce a fost invinsa, pe 7 iunie, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4 de rusoaica Maria Sarapova, locul 8 WTA si cap de serie numarul 7.
Incepand de luni, Halep este a treia jucatoare de tenis din lume, dupa americanca Serena Williams si chinezoaica Na Li.
Pe de alta parte, finala masculina din acest an de la Roland Garros, in urma careia Rafael Nadal a obtinut cel de-al noualea titlu pe zgura pariziana, a devenit cel mai vizionat meci de tenis masculin de la French Open difuzat de televiziunea Eurosport, inregistrand o audienta de peste 4,1 milioane de telespectatori in Europa si ocupa locul al doilea in topul celor mai vizionate partide masculine, dupa finala din 2012 de la Australian Open, disputata intre Rafael Nadal si Novak Djokovic (4,3 milioane telespectatori).
Editia din acest an a turneului de la Roland Garros a cunoscut cele mai mari cresteri de audienta fata de anul 2013 in Romania si Spania (ambele cu +128%), Marea Britanie (+79%) si Franta (+49%). Aceste audiente uriase au fost obtinute datorita strategiei de exclusivitate adoptate de Eurosport pe anumite piete-cheie, precum Spania, performantelor deosebite ale unor veritabili „eroi nationali”, precum Simona Halep, Rafael Nadal si Andy Murray, si interventiilor inspirate ale consultantilor speciali angajati de Eurosport pe durata acestui turneu, precum Mats Wilander, Juan Carlos Ferrero, Marion Bartoli si Henri Leconte.
Productiile interne ale grupului Eurosport au contribuit si ele la succesul de audienta al turneului Roland Garros din acest an. Live show-urile exclusive „Game, Sets and Mats”, prezentate de Mats Wilander seara, la o ora de maxima audienta, au fost vizionate de 22,5 milioane de telespectatori unici pe parcursul turneului, marcand o crestere cu 17% fata de anul 2013.
Online, peste 1,3 milioane de utilizatori unici au vizitat zilnic sectiunea „French Open” de pe site-ul Eurosport, pe internet si pe dispozitive mobile.
SIMONA HALEP, premiata la Constanta.?Jucatoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost premiata, vineri, la Universitatea Ovidius din Constanta, unde a primit o diploma de excelenta si o medalie in urma performantei realizate la turneul de la Roland Garros, la care a fost finalista.
Vizibil emotionat, rectorul interimar al Universitatii Ovidius din Constanta, Ion Bordeianu, a primit-o pe Simona Halep cu un buchet de flori si i-a inmanat apoi o medalie si o diploma de excelenta, ca gest de multumire fata de jucatoarea de tenis din Constanta pentru performantele obtinute pe zgura de la Roland Garros.
Simona Halep a semnat in cartea de onoare a universitatii si a primit din partea conducerii institutiei propunerea ca, la final de cariera in tenis, sa devina cadru didactic la Facultatea de Educatie Fizica si Sport, dar pana atunci ar putea deveni cadru didactic asociat. „Voi propune Senatului universitatii sa va acordam titlul onorific de cadru didactic asociat, chiar in timpul activitatii, si atunci cand aveti timp macar sa veniti sa vizitati facultatea. Simpla prezenta a dumneavoastra va reprezenta un stimulent pentru studentii Facultatii de Educatie Fizica si Sport”, a spus Ion Bordeianu.
„Este foarte greu sa raspund acum pentru ca nu stim niciodata ce ne rezerva viata, dar, in sufletul meu, doresc treaba asta. Vom vedea cati ani voi juca tenis si ce voi face dupa, dar cu siguranta este una dintre dorintele mele”, a raspuns Simona Halep.
Finalista de la Roland Garros a spus ca diploma si medalia primite le va pastra in vitrina cu trofee, „la loc de onoare”. „Sunt emotionata acum. Este un moment foarte frumos pentru mine. Mi-am dorit sa fiu aici, la aceasta facultate si, de ce nu, in viitor sa raman aici. Ma bucur foarte mult sa cunosc oameni, sa fiu alaturi de constanteni. Este un moment deosebit. Aceasta diploma si aceasta medalie, o sa le pun in vitrina mea cu trofee, trofee de suflet”, a precizat Halep.
Intrebata ce isi doreste pe viitor, numarul trei mondial in ierarhia tenisului feminin a spus ca mai are multe de invatat, dar si de demonstrat. „Este greu sa spun ce va fi in viitor, dar in sufletul meu doresc sa vin aici, este una dintre dorintele mele. Mai am multe de realizat. Ceea ce-mi doresc este sa castig un turneu de Grand Slam. Stiu ca nu este usor. Am fost foarte aproape de data aceasta, dar mi-a scapat printre degete, pot sa spun. Vreu sa progresez in mai multe capitole si nu doar la sport. In viata cu zi cu zi vreau sa vorbesc mai bine engleza, este unul dintre obiectivele mele. Vreau sa ma simt mult mai relaxata si cand dau interviuri, pentru ca sunt in continuare foarte emotionata. Mai sunt si lucruri personale, dar momentan le tin pentru mine si le voi dezvalui cand se vor realiza”, a declarat Simona Halep.
Sportiva a precizat ca orasul Constanta este locul ei de suflet si cu siguranta se va intoarce acolo si a mai spus ca nu va avea timp sa mearga la plaja pentru ca se pregateste pentru un nou turneu.
SIMONA HALEP,?preferata fanilor.?WTA a anuntat, pe site-ul oficial, ca sportiva rusa Maria Sarapova a fost desemnata jucatoarea lunii mai, datorita castigarii turneelor de la Madrid si Roland Garros, in timp ce Simona Halep, finalista atat in Spania cat si in Franta, a ocupat primul loc in preferintele fanilor.
Wtatennis.com noteaza ca Sarapova a invins la Madrid trei jucatoare din Top 5 – Na Li, Agnieszka Radwanska si Simona Halep, iar la Paris s-a impus in fata vedetelor in formare Garbiñe Muguruza, Eugenie Bouchard si Simona Halep. „De aceea, Sarapova a fost numita jucatoarea WTA a lunii mai”, scrie site-ul WTA.
In ceea ce o priveste pe Simona Halep, romanca a primit 291.000 din totalul de 305.000 de voturi ale fanilor pe site-ul wtatennis.com. Astfel, Halep s-a clasat pe prima pozitie in preferintele fanilor, cu 95 la suta din voturi, urmata de Maria Sarapova – 4 la suta si de americanca Serena Williams, cu doar un procent. „Insa a trebuit sa optam pentru Sarapova, care a invins-o pe Halep atat in finala de la Madrid cat si in cea de la Roland Garros”, a mentionat WTA.
Simona Halep a pierdut finala turneului de la Madrid in fata Mariei Sarapova in data de 11 mai, scor 6-1, 2-6, …





