Publicat la: 14.06.2014 23:03 Ultima actualizare: 14.06.2014 23:04
„Am citit zilele acestea diverse glume, unele chiar bune, referitoare la sunetele scoase pe terenul de tenis de Maria Sarapova. Dupa ce se vor mai linisti apele meciului cu Simona Halep – cea care binemerita felicitarile si multumirile noastre! -, poate unii vor medita mai serios la altoiul care se petrece din mers, „nevazut”, intre sporturile occidentale si anumite practici traditionale de autocunoastere – multe provenite din Orient”, scrie Marius Vasileanu, in Ziarul Financiar, incercand sa ofere o posibila explicatie pentru tipatul Mariei Sarapova pe terenul de tenis. Mai jos, articolul lui:
Nu este doar o tema teoretica, de studiu antropologic, ci si una cat se poate de aplicata si practica! Mie sunetele respective ale Mariei Sarapova imi aduc aminte mai degraba de altele – inrudite? – provenite din ceea ce la noi a ajuns sub denumirea de „arte martiale”. Emisia acestor ?sunete are sens: si in plan fizic, si in cel energetic, si… mai profund. Nu mai zic de cel psihologic, la adresa adversarului – avizat, la randul sau, ori ba. Sa ne intelegem: nu in aceste sunete constau victoriile din sport, evident, si, as zice, in general, nici „victoriile” din artele martiale.
Situatia este mult mai complexa si ar merita o analiza ampla care nu-si are locul aici. Intalnirea Occidentului cu Orientul a produs si lucruri bune, si rele, si imprumuturi ziditoare, si imense prostii. Nu pot sa uit „moda” care circula acum cativa ani prin Japonia, in care unii tineri, din admiratia nelimitata pentru tot ceea ce provenea dinspre occidentali, isi faceau operatii estetice pentru a-si schimba fizionomia ochilor, care urmau sa devina precum cei ai occidentalilor si nu atat de specifici „japonezi”…
Dar dincolo de aceste derive, dincolo de caderea in varii sincretisme, la nivel cultural, religios si spiritual s-au produs multiple altoiuri care, in timp, au devenit deosebit de interesante. Declarat sau nu, occidentalii au preluat din Orient, adaptandu-le mai mult sau mai putin vizibil, de toate – de la cultura alimentara pana la arta razboiului ori aplicatiile jocului numit „go” in diverse domenii…
Inevitabil, asadar, sa nu regasim „imprumuturi” si in arta – cine nu a auzit despre admiratia lui Vicent van Gogh pentru arta japoneza, in special pentru stampele japoneze de secol XIX care i-au fost sursa de inspiratie? -, si in muzica, teatru, filosofie etc. etc. Si in cultura romana exista o intreaga pleiada de oameni care s-au inspirat in creatia lor din Orient – de la Cantemir si Eminescu, pana la Brancusi si Celibidache.
Apoi, istoria si antropologia religiilor fac deja astfel de studii comparate, exista „pe teren” grupari religioase mai noi sau mai vechi care au ca doctrina astfel de „altoiuri”.
Ajungem astfel, inevitabil, si la „Caile”, si practicile de autocunoastere, domeniu distinct al antropologiei nu atat religioase, cat spirituale. Proiectiile acestora, anumite „tehnici” au fost si sunt un bogat ferment pentru arta, cultura occidentala, nu numai pentru spiritualitatea practicata aici. Mai aproape de noi – putina lume stie ca teatrul promovat de regizorul Andrei Serban are, intre altele, ca sursa de inspiratie (in siajul lui Peter Brook) practici de autocunoastere de sorginte asiatica. Si lista poate continua la nesfarsit, caci se fac deja studii serioase in acest domeniu – teze de masterat, doctorate etc.
In fine, ne rezumam in a sustine ca sunetele cu pricina – pretextul de la care am pornit aici – le vom regasi „practicate” cu metoda sau doar empiric in multe alte traditii si spatii. Bunaoara, si la noi, cel putin in Bucovina mea natala, mi-a fost dat sa aud astfel de sunete emise de oamenii care taie/crapa lemne cu un topor. Eu insumi am constat, inca din adolescenta, ca era parca altfel, lemnul, cat o fi fost de tare si de noduros, …
