Au refuzat sa aiba CEL MAI MARE SALARIU minim din lume

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Doar aproximativ 23% dintre elvetieni s-au declarat de acord cu un salariu minim de 22 de franci elvetieni pe ora (18 euro), adica aproximativ 4.000 de franci elvetieni salariu brut (3.300 de euro) pentru 42 de ore de munca pe saptamana.
Acesta ar fi fost cel mai mare salariu minim obligatoriu din lume.
Sindicatele si partidele de stanga din Elvetia sustin ca este nevoie de un salariu minim de cel putin 4.000 de euro in conditiile costului ridicat al vietii in aceasta tara. Un studiu publicat la sfarsitul lunii aprilie de Banca Mondiala indica, de asemenea, ca Elvetia si Norvegia sunt tarile cu cel mai ridicat cost al vietii.
O mare parte din populatie se temea ca un astfel de salariu minim – care ar fi cel mai ridicat din lume – nu va face decat sa creasca somajul, un fenomen aproape inexistent in Elvetia (rata era de 3,2 la suta in aprilie).
Jumatate dintre salariati in Elvetia castiga lunar peste 6.118 franci elvetieni (5.100 euro), potrivit unei anchete publicate de Oficiul Federal al Statisticii, cu trei saptamani inaintea acestui referendum pentru un salariu brut minim de 4.000 franci elvetieni (CHF) lunar.
In acelasi referendum, elvetienii sunt chestionati cu privire la oportunitatea achizitionarii a 22 de noi …

spot_img