de Adrian Tone – Mediafax Publicat la: 01.03.2014 13:16 Ultima actualizare: 01.03.2014 13:17
Echipa din Bucuresti nu a batut pe nimeni in actualul campionat dar nu surprinde pe nimeni in conditiile in care nu are patinoar pe care sa se antreneze, nu are nici un jucator strain in echipa iar antrenorul are copil mai mare decat multi jucatori din lot
O echipa din liga nationala de hochei se antreneaza pe uscat de un an de zile. Nu a? obtinut niciun punct in actualul campionat, hocheistii ating gheata doar la meciuri, dar Sportul Studentesc refuza sa moara. Hocheistii ridica crosele si striga „Jucam deci existam!”.
Pentru a pleca spre Galati, la ultimul turneu al sezonului, se intalnesc dimineata in fata (de acum defunctului) Patinoar Mihai Flamaropol. O duba mai mare, „nici autocar dar nici masina mica” dupa cum o descrie antrenorul emerit Ioan Martin, ii asteapta cuminte in parcare. Foaia pusa in parbriz cu mesajul „Cursa neregulata” e total nepotrivita – la intervale de timp stabilite prin calendarul competitional, aceeasi masina ii duce catre fericirea lor, gheata. Care din Bucuresti a disparut odata cu inchiderea patinoarului. A mai ramas insa in cateva locuri prin tara, pe la Galati, pe la Gheorgheni, Brasov, dar si la Carta. Un sat din Harghita cu 2688 de locuitori. „Le trebuia alora din Carta patinoar asa cum mi-ar trebui mie o buba in c..”, ma lamureste destul de plastic unul dintre jucatorii Sportului spre haiul general.
Hocheistii Sportului sunt chiar „misto”, par o gasca unita, acum la greu, care stie sau macar incearca sa treaca peste o perioada dificila. O simt si ei destul de bine. Stiu ca nu au cistigat nici macar un punct in campionatul actual, dar au sperante pentru viitor.
Pe rand il saluta pe antrenorul secund si totodata colegul lor „Nea Cristi”. Pentru un pusti de 17 ani, venit de la echipa de juniori Husky, Cristian Daia, multiplu campion cu Steaua si cu opt prezente la campionatele mondiale, e o legenda. La aproape 47 de ani, Daia are un baiat, fotbalist, mai mare decat multi colegi de-ai sai de echipa. „E un om de toata increderea, ma ajuta foarte mult la echipa”, e descrierea succinta a antrenorului Martin. De ce continua? „Din pasiune”, vine rapid si fara drept la replica raspunsul lui Daia. Adevarul e ca suma de 300 de lei pe care o o primeste lunar un hocheist de la Sportul Studentesc chiar nu poate constitui o motivatie.
Mihai Stoiculescu, la 44 de ani, cu 10 prezente la campionatele mondiale, ramane la fel de indignat de starea sportului pe care il iubeste, de parca acum ar fi pus prima data patinele in picioare. Ii e ciuda, si pe buna dreptate, ca un oras mare ca Bucuresti nu are un patinoar, ca doua echipe care au mai ramas sa tina steagul sus, Sportul si Steaua, sunt obligate sa joace doar in deplasare.
„Hai baieti, luati crosele si bannerul si hai sa facem niste poze”, vine indemnul antrenorului Martin. Unul striga „Crosele sus!”. „Ca spartanii!”, il completeaza altul. E dimineata, dar le arde de glume. Desi ii asteaptau 250 de km pana la Galati, apoi urmau sa intre pe gheata, si sa incaseze 11 boabe de la Gheorgheni. Ideea de a face fotografii si pe fostul patinoar e din nou subiect de bascalie: „Da, ar fi bine sa facem niste poze si pe gheata…Cum care gheata? Aia din frapiere”. Agita din nou crosele, dar si bannerul cu un slogan care a devenit pentru Sportul Studentesc singura motivatie din ultimul an „Jucam, deci existam!”
Echipa de hochei a Clubului Sportul Studentesc, aflat in subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii s-a nascut odata cu Patinoarul Mihai Flamaropol, in 1958. Patinoarul a murit, dar echipa se incapataneaza sa traiasca.
Si Martin, antrenorul si sufletul echipei de 25 de ani stie cum sa o tina in viata, dar striga dupa ajutor ca un salvamar caruia ii lipseste colacul si ii e greu sa aduca turistul aventurier la mal. „Au mai fost perioade grele, cand era patinoarul inchis, cand erau probleme cu gheata, dar ca acum, cand banii sunt mai putini, cand e bob numarat, spunem mersi ca existam. In Bucuresti hocheiul e in moarte clinica. De ce in Harghita se poate? Acolo nu ai cinemtograf, nu ai teatru, nu ai alt sport. Oamenii stiu ca de doua ori pe saptamana vad hochei, altceva ce sa vada? Paduri, cat or ai fi si alea. Cum sa nu reuseasca, daca orice SRL din Miercurea Ciuc da bani pentru hochei? Aici am pus si eu bannerele sponsorilor pe mantinela, dar nu e nimeni in patinoar. Daca nu se intervine, sa se faca patinoarul ala, primarul, Tiriac, oricine, suntem morti”, a declarat Martin pentru MEDIAFAX.
Antrenorul e obligat sa dea indicatii tehnice doar la tabla: „Noi suntem echipa cea mai oropsita. Am incercat varianta cu patinoarul descoperit de la Moghioros, dar nu se poate juca hochei acolo. Am facut vreo trei antenamente. Nu e lumina, te primeste doar noaptea, tragi la poarta il omori pe portar. La Buzau e un patinoar acoperit cu o prelata, e frumos. Dar nu e de hochei, tragi cu pucul si se duce prin mantinela. La AFI la fel, nu ne primesc pentru ca mantinela e subtire si se poate rupe. Ne prezentam in campionat de la un meci la altul. Intram pe gheata doar la meciuri. Facem in fiecare zi antrenamente de intretinere, la sala Apolo. Dar nu putem merge toti odata ca le dam programul peste cap. Nu facem altceva decat sa alergam si pregatire fizica generala. Tactic, la tabla, Le spun „Tii fundasul, iei pucul, tii extrema la extrema”, dar nu poti face reptari. Nu poti face scheme de joc. E dezastru, te doare capul si ficatul. Nu putem face pregatire tehnica. Imi bat gura inainte de meci, dar e greu. Daca ii iei o pereche noua de pantofi, te dor picioarele? Gandeste-te la o pereche de patine, la tot echipamentul pe care il ai pe tine… E tragedie. Si accidentarile te rup in doua”.
Afecteaza lipsa antrenamentelor pe gheata rezultatele echipei? „Pai cum sa nu afecteze? Noi nu am luat niciun punct in campionatul asta. La noi e zero in dreptul punctelor. Noi ne bucuram sa nu ne dea peste 10 goluri. Anii trecuti cand aveam patinoarul asta mergeam si noi mai bine, mai castigam si noi cate un meci. In trecut am avut si rezultate, am ajuns si in play-off. Ne faceam treaba. Acum e greu, dar nici nu mai conteaza domnule. E bine ca ne prezentam. Trebuie sa tinem steagul sus. Nu renuntam, de ce sa renuntam? Eu am si alta meserie, ma descurc si altfel dar imi place foarte mult …
