Borza: Vom folosi contestatia in anulare pentru a scoate Hidroelectrica din insolventa

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„Vom folosi contestatia in anulare la Curtea de Apel, care este calea pe care o au la indemana creditorii. Acestia nu au fost citati de Curtea de Apel la termenul de marti. Adevaratii creditori ai Hidroelectrica sunt 12 banci, care insa nu au fost citate. Instanta a spus ca nu a fost nevoie sa fie citate”, a precizat Borza.
Adunarea Generala a Actionarilor a Hidroelectrica l-a numit vineri ca administrator special al companiei pe Gabriel Dumitrascu, seful Directiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, potrivit unui comunicat al companiei de stat.
Printre atributiile administratorului special se numara si propunerea unui plan de reorganizare a companiei aflata in insolventa.
„Impreuna cu administratorul judiciar, Euro Insol, vom relua etapa finala a iesirii din insolventa si, in acelasi timp, vom pregati societatea pentru reluarea cu succes a procesului de listare la bursa (programat pentru luna iunie – n.r.). In pofida momentelor mai grele prin care trece, Hidroelectrica are o pozitie financiara solida, active importante si valoroase si rezultate foarte bune in ultimul bilant, ceea ce ma indreptateste sa asigur ca societatea va ramane integral in proprietatea celor doi actionari, statul roman si Fondul Proprietatea”, a declarat Dumitrascu in comunicat.
Potrivit lui Borza, Hidroelectrica a inregistrat anul trecut un profit brut de 900 milioane de lei si o cifra de afaceri de circa 3 miliarde de lei.
Hidroelectrica a reintrat in insolventa dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding si EFT, dar si de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu si Directia Venituri Buget Local Sector …

spot_img