Comisia de la Venetia este organismul care ar trebui sa verifice daca noua putere instalata in Ucraina este sau nu legitima, considera presedintele Dumei de Stat (camera inferioara a parlamentului federal rus), Serghei Naraskin, informeaza ITAR-TASS, conform Agerpres.
Citeste si: UPDATE. Ucraina cere SUA si Marea Britanie sa ii garanteze suveranitatea. Aeroportul din Simferopol, ocupat de persoane inarmate
„As sugera sa fie contactata Comisia de la Venetia pentru a evalua legitimitatea puterii (de la Kiev) si legitimitatea deciziilor luate de aceasta autoritate”, a afirmat Naraskin, vorbind vineri in plenul camerei.
„Noua, ca deputati ai Dumei de Stat, ne este clar ca parlamentarilor Radei Supreme (legislativul unicameral ucrainean), care au fost alesi numai cu jumatate de an in urma, le revine responsabilitatea deosebita pentru ca situatia sa revina intr-un cadru constitutional”, a opinat presedintele Dumei ruse.
„Pe de o parte sunt vizibile incercarile de a umple vidul de putere, iar pe de alta parte – legitimitatea deciziilor si legitimitatea insasi a puterii (ucrainene) suscita indoieli serioase”, a mai spus el, argumentand ca un astfel de demers este necesar pentru a evalua consecintele deciziilor adoptate in Ucraina atat pentru „compatrioti”, cat si pentru intreaga gama a relatiilor ruso-ucrainene.
Naraskin, un apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin, a declarat ca a decis sa fie creat un „grup de lucru”, pe langa presedintia Dumei de Stat, care sa includa deopotriva parlamentari, experti independenti si juristi pentru evaluarea situatiei din Ucraina.
Ucraina si Rusia sunt doua tari membre ale Comunitatii Statelor Independente (CSI), care dispune de propriul organ legislativ, a invocat acesta, adaugand ca Adunarea Interparlamentara a CSI ar putea incepe o monitorizare permanenta a activitatii legislative din tara vecina.
El a mai declarat ca Duma s-ar putea reuni in orice moment intr-o sesiune speciala dedicata situatiei din Ucraina, insa considera oportuna …





