„Dragos este elev in clasa a XI-a, profilul arhitectura, al Liceului de Arte a”Dimitrie Cuclin” din Galati. Dragos este elevul meu. Unul dintre cei mai buni si mai spectaculosi elevi pe care i-am avut vreodata. Pe langa faptul ca deseneaza dumnezeieste, Dragos este un tanar a carui bunatate si statura morala ma umilesc.
Ma fac sa ma simt meschin si mic, asa cum stau in coconul meu zilnic de interese, numarand bani de paine, si bani de rate si bani de alte lucruri care nu conteaza. In cea mai buna dintre lumile posibile, Dragos si-ar face planuri de facultate, planuri cu prietenii, planuri cu fetele. Iar astea ar fi singurele lui griji.
Copilul acesta este insa bolnav, diagnosticat cu cancer de cand avea zece ani. In cei sapte ani de boala, si-a dus cumplita suferinta in liniste si cu demnitate. Vorbim des, are o inteligenta incisiva si rascolitoare, ma intreaba, cauta, emana curiozitate si pofta de viata. De-a lungul timpului mi-a spus multe lucruri, insa doar recent am aflat de boala lui. Exista o pudoare a suferintei, pe care am intalnit-o doar la oamenii cu adevarat luminosi.
Dragos nu mi-a povestit nicidata nimic despre noptile lui de groaza si nesomn, despre oroarea chimio-terapiilor nesfarsite, nici despre medicii de la Cluj care il iubesc ca pe copilul lor, nici despre desenele cu care le-a impanzit holul clinicii. Am facut facultatea la Cluj, am stat deseori in trenul care pe el il duce catre locul unde ii vor rascoli boala. Dragos nu m-a anuntat niciodata nici cand a trecut de la agonie la extaz si apoi, invariabil, din nou la agonie. Nu mi-a povestit nici de momentul in care a aflat ca e bolnav, nici de momentul in care te asezi sub razele care te ucid, dar injecteaza in tine si speranta, nici despre momentul in care i s-a explicat ca singura sansa (cum o fi sa ai 17 ani si sa ti se explice care iti este ultima sansa?) este sa incerce un tratament revolutionar, care se face in doar cateva locuri din lume (tratament cu protoni, la o clinica din Munchen).
Si ca aceasta sansa face 30.000 de euro.
Nu mi-a spus nici cum e sa fii trimis de o autoritate a statului roman (Casa de Asigurari de Sanatate) sa alcatuiesti un dosar (lucru pentru care faci noi drumuri la Cluj si pierzi noi nopti gandindu-te la moarte) pentru ca, dupa saptamani intregi, sa ti se spuna ca n-ai avut niciun moment nicio sansa, pentru ca tratamentul tau nici nu se afla in nomenclatorul oficial al tratamentelor potential decontabilea??.
N-am stiut enorm de multe despre Dragos, pentru ca acest copil serios si bun, si-a ascuns suferinta, asa cum ai ascunde o pata pe camasa. Pentru a nu ne indispune.
Sunt un profesor oarecare, dintr-un oras oarecare, vorbindu-va despre un tanar pe care nu-l cunoasteti. Nu stiu care sunt sansele sa obtin ajutorul dumneavoastra, dar stiu ca nu am timp si ca trebuie sa fac tot ce pot pentru a-l ajuta. Si mai stiu si ca binele este improbabil, dar ca reflecta tot ce e mai bun in noi. Si tocmai de aceea e rar si nepretuit.
De aceea, va rog din suflet, sa il ajutati. Daca vi se pare insuportabil ca un copil sa depinda de o suma care pentru altii este derizorie, ajutati-l. Daca vi se pare inacceptabil ca statul sa isi bata joc de inca un tanar, ajutati-l. Daca sunteti intre cei 90% care spun ca au un Dumnezeu in care sa creada, ajutati-l.
Va multumesc din suflet in numele lui!”
Prof. Doru Castaian
Liceul de Arte a”Dimitrie Cuclin” …
