Cercetatori de la Universitatea din Copenhaga au descoperit o substanta care ar putea sa rezolve problema tuberculozei rezistente la medicamente. Solutia gasita de Jørn Bolstad Christensen si colegii sai blocheaza mecanismul de aparare al bacteriilor la antibiotice, conform unui studiu citat de Science Daily.
Bacteriile responsabile pentru tuberculoza rezistenta la medicamente reusesc sa respinga antibioticele inainte de a fi distruse, acest proces fiind numit pompa de eflux. Substanta descoperita de cercetatorii danezi se numeste Thioridazin si este folosita in prezent in tratarea psihozelor. Se pare ca Thioridazin blocheaza sistemul de aparare al bacteriilor, facandu-le din nou vulnerabile in fata antibioticelor. Jørn Bolstad Christensen si echipa sa au reusit, in urma colaborarii cu oameni de stiinta de la alte universitati, sa imbunatateasca acest medicament, eliminand o mare parte dintre efectele secundare.
Cercetatorii spera ca procesul de aprobare al noului medicament sa fie rapid, avand in vedere ca exista deja pe piata produse cu substante active similare. Profesorul Jørn Bolstad Christensen a declarat ca ar putea dona drepturile pentru noul medicament unei organizatii nonguvernamentale care sa ii ajute pe bolnavii din tarile sarace.
Tuberculoza rezistenta la medicamente, un risc prezent si in Romania
Statisticile europene aseaza tara noastra pe primul loc la numarul de bolnavi de tuberculoza in Uniunea Europeana. Si cum internarea bolnavilor de tuberculoza nu este obligatorie, iar multi dintre acestia nu isi urmeaza tratamentul, pericolul inmultirii cazurilor …





