Cele 12 victime, cu varste cuprinse intre 12 si 17 ani ar fi fost supuse „una unui viol sau unei agresiuni sexuale, una unei fapte de exihibitionism, iar celelalte zece unor abuzuri sexuale”, a declarat o sursa din cadrul politiei, adaugand ca profesorul a fost arestat marti la Colegiul Valdeluz Agustinos, in capitala spaniola.
Politia l-a arestat joi pe seful pentru studii al institutiei, dupa ce acesta s-a prezentat la comisariat, unde a fost convocat sa depuna marturie. Ulterior, agenti s-au deplasat la colegiu, unde l-au arestat pe director, potrivit aceleiasi surse.
Cei doi barbati sunt suspectati ca „nu si-au indeplinit datoria de a impiedica infractiuni”, a adaugat aceasta sursa. Imediat ce a aflat informatia, scoala, un colegiu catolic care are un contract cu statul si care asigura invatamant incepand de la gradinita si pana la Bacalaureat, si-a exprimat „ingrijorarea profunda”.
„Ne simtim consternati in fata acestei infractiuni, care ar fi fost comise, se pare, in timpul activitatilor extrascolare, despre care, pana acum, nu stiam nimic”, afirma intr-un comunicat colegiul, care numara 90 de profesori si aproximativ 1.700 de elevi.
„Nici centrul, nici comunitatea care preda nu aveau cea mai mica banuiala cu privire la acest …





