Cum sacrifica premierul justitia in razboiul cu presedintele.

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Adrian Nastase a fost condamnat nu pentru santaj si luare de mita, ci pentru ca a fost „cel mai puternic adversara” al presedintelui Traian Basescu. Aprecierea apartine premierului Victor Ponta, care nu s-a sfiit sa se declare nemultumit si de faptul ca DNA nu a solutionat plangerile penale depuse impotriva unor fosti demnitari PDL.Adrian Nastase este „un condamnat politica”, „o victima a regimului Basescua”, iar cazul sau este „perfect comparabila” cu cel al Iuliei Timosenko, a apreciat premierul Victor Ponta, intr-o emisiune la Romania TV, la cateva ore dupa ce fostul prim-ministru a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu executare pentru santaj si luare de mita. „Adrian Nastase care ne-a bagat in Uniunea Europeana si NATO se duce in inchisoare, iar Traian Basescu care de 10 ani ne fura si ne scoate din Europa e inca la Cotroceni. Evident ca e injusta”, a declarat Ponta, aratand ca „unul dintre obiectivele strict personalea” ale lui Traian Basescu din 2005 incoace ar fi sa-si „doboarea” principalii adversari „prin alte metode decat cele politicea”.
Cat despre DNA, Ponta s-a declarat nemultumit ca procurorii nu s-au ocupat de plangerile penale care-i privesc pe Sorin Blejnar, Lucian Duta sau Adriean Videanu. „Daca mergem in ritmul asta, probabil DNA se va ocupa de cei care au furat pana in 2012 in urmatorii 200 de ania”, a concluzionat premierul.
Avertisment prezidential
In urma declaratiilor facute la postul tv condus de deputatul PSD Sebastian Ghita, presedintele Traian Basescu i-a cerut „imperativa” premierului Victor Ponta sa „inceteze de indata orice atac la adresa justitiei si sa reintre in atributiile constitutionale ale functiei de prim-ministrua”. Totodata, seful statului a aratat ca afirmatiile prim-ministrului aduc grave prejudicii Romaniei in calitate de membru al UE si NATO.
Raspunsul premierului Ponta a venit la inceputul sedintei de guvern: „Am vazut ca nu a inteles domnul presedinte, ca m-as bate cu justitia. Eu nu ma bat cu justitia, ma bat cu el si cu cozile lui de topora”. Nu este, de altfel, prima data cand Ponta vorbeste in sedintele de guvern de „batalia cu regimul Basescua”, in loc de programe prin care sa fie create locuri de munca si sa creasca nivelul de trai.
Reactia politicienilor
Reprezentantii PSD au incercat sa acrediteze ideea ca declaratiile lui Victor Ponta la adresa justitiei nu ar fi fost facute din postura de premier. „Este o declaratie pe care Victor Ponta a facut-o in calitate de om politic, de deputata”, a explicat, pentru „Romania liberaa”, deputatul PSD Florin Iordache. Acesta a precizat, totusi, ca „hotararile justitiei se respecta, indiferent ca ne plac sau nua” si a admis ca o comparatie intre cazul Nastase si cel al Iuliei Timosenko nu este „cea mai fericita declaratiea”. In schimb, liberalii s-au abtinut sa faca aprecieri despre afirmatiile premierului. „Nu am la ora aceasta nici un comentariu referitor la acest subiecta”, ne-a precizat Cristina Pocora, purtatorul de cuvant al PNL.
Din partea opozitiei, gestul prim-ministrului a fost sanctionat de prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu, …

spot_img