de Catalin Lupasteanu – Mediafax Publicat la: 13.12.2013 11:20 Ultima actualizare: 13.12.2013 11:24
Deputatul Miron Mitrea a declarat, vineri, ca nu gaseste oportuna modificarea articolului 147 din Codul Penal privind scoaterea parlamentarilor din randul functionarilor publici si ca, daca ar fi stiut de acest amendament, nu ar mai fi votat pentru aprobarea proiectului.
Miron Mitrea a spus vineri, la instanta suprema, unde a venit pentru judecarea dosarului in care este acuzat de fapte de coruptie, ca in opinia sa este corect faptul ca deputatii si senatorii nu au statut de functionar public, dar ca nu este oportuna o astfel de schimbare la nivelul Codului Penal.
„Se pare ca de aceasta schimbare beneficiaza cei care si-au angajat familia la cabinetele parlamentare. Daca as fi stiut asa ceva, nu as fi votat… Nu este oportuna o astfel de schimbare. Este corect ca senatorii si deputatii nu sunt functionari publici, dar modificarea nu este oportuna. Cand iei o decizie de importanta publica, trebuie sa asiguri, pe de o parte, partea tehnica, iar pe de alta parte, oportunitatea reglementarii”, a mai spus deputatul.
Miron Mitrea a precizat ca nu cunoaste vreun deputat acuzat de luare de mita sau de abuz in serviciu, pentru ca aceste fapte nu sunt specifice unei astfel de functii.
„Nu cunosc vreun deputat acuzat de luare/ dare de mita sau de abuz. Nu sunt fapte specifice functiei, traficul de influenta este, spre exemplu, o fapta de genul asta. Cand nu administrezi, nu poti face, respectiv nu poti lua mita si nici nu poti face abuz in serviciu”, a mai aratat Mitrea.
Camera Deputatilor a adoptat, marti, un proiect de lege prin care presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici prevazuta in Codul Penal.
Tot marti, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat in octombrie 2012, prin care se schimba articolul privind conflictul de interese, fiind eliminata categoria functionarilor publici.
Miron Mitrea a fost vineri la instanta suprema, unde trebuia sa se judece dosarul in care este acuzat, alaturi de Irina Paula Jianu, de fapte de coruptie in legatura cu renovarea casei mamei deputatului.
Instanta a amanat judecarea dosarului pentru 10 ianuarie, dupa ce Irina Paula Jianu a cerut termen pentru pregatirea apararii.
In 25 octombrie, procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Miron Mitrea, ministru al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei in perioada 2000-2004, in prezent deputat PSD, pentru luare de mita, instigare la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, ultimele doua infractiuni in legatura directa cu infractiunea de luare de mita.
In acelasi dosar a fost trimisa in judecata si Irina Paula Jianu, fost inspector de stat sef adjunct la Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), ulterior inspector general de stat in constructii la ISC, pentru dare de mita in forma continuata, folosire cu rea credinta a bunurilor societatilor comerciale intr-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilitatii, fals in inscrisuri sub semnatura privata, ultimele trei infractiuni sub forma participatiei improprii, in forma continuata.
De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect sef al Primariei …





