Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Oradea efectueaza acte de urmarire penala fata de inculpata Anca Silvia Banda, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Din ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori au rezultat urmatoarele:
Potrivit procurorilor, „in perioada iunie -septembrie 2013, inculpata Banda Anca Silvia, a reprezentat Asociatia „OPERA PER SEMPRE” , Fundatia „Iosif Vulcan si Asociatia pentru Cultura, Spiritualitate si Dezvoltare a Relatiilor Transfrontaliere, fara a avea vreo calitate in cadrul acestora iar pe parcursul derularii mai multor contracte cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bihor (in calitate de finantator), a prezentat mai multe documente justificative false cu privire la cheltuieli efectuate in realizarea proiectelor , in vederea justificarii sumelor de bani obtinute.
In acest mod a fost adus un prejudiciu Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bihor in valoare de 102.000 lei.
Inculpatei i s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala”.
La data de 2 decembrie 2013, procurorii …





