de Departamentul Sport – Mediafax Publicat la: 20.11.2013 09:54 Ultima actualizare: 20.11.2013 10:00
Administratorul FC Dinamo, Cornel Dinu, a criticat dur jocul echipei nationale a Romaniei si modul in care a pregatit selectionerul Victor Piturca meciul cu Grecia din barajul de calificare la Cupa Mondiala din 2014, catalogand evolutia tricolorilor drept „un haos total”.
„A fost un haos total, nu am avut nicio ocazie, n-am inteles nimic din jocul echipei, cu exceptia lui Hoban, care avea o zona in teren. In rest, nicio combinatie, nicio ocazie, golul nostru a fost ceva intre Zorba si Nana Mouskouri, o ciocnire si de acolo mingea s-a dus in poarta. Nu am avut niciun fel de faza premeditata, pregatita. O singura pasa pe culoar in minutul 60, undeva pe banda stanga, inspre Marica. In rest, un haos total si in afara stadionului si in stadion. (n.r. – In afara stadionului ma refer) la societatea romaneasca. Se reconfirma ca un atacant, un atacant bun, asa cum a fost Piturca, nu stie sa pregateasca o echipa de atac. Si asta s-a vazut in proportie de 80 la suta la mai toate meciurile pe care le-a condus el de-a lungul acestei cariere prodigioase. Daca nu ma insel, este peste Emeric Ienei, peste Iordanescu la numarul de meciuri la nationala. Ăsta este hohotul de ras al istoriei noastre fotbalistice”, a spus Dinu, la DigiSport.
Dinu recunoaste ca fotbalul romanesc duce lipsa de valori, dar crede ca selectionerul ar fi putut forma o echipa competitiva daca ar fi pregatit cum trebuie barajul cu Grecia.
„Intr-adevar, avem o criza in fotbalul nostru si nu sunt prea multi jucatori de valoare. Dar cred ca se poate aseza o echipa valoroasa daca faci antrenamente cu ei, de la posesie spre finalizare, ca de aia esti selectioner. Au fost foarte multe momente de-a dreptul hazoase. Tanase nu stia pe unde este, bietul Stancu …





