Statele Unite si Israelul au pierdut automat, vineri, dreptul de vot la UNESCO deoarece nu au prezentat niciun angajament privind contributia lor financiara catre aceasta organizatie, a declarat o sursa din cadrul agentiei ONU, relateaza AFP.
„Pe lista tarilor care vor pierde dreptul de vot se vor afla Statele Unite si Israelul”, a declarat aceasta sursa sub acoperirea anonimatului.
Cele doua tari „nu au prezentat documentatia necesara in aceasta dimineata pentru a evita pierderea dreptului de vot”, a adaugat sursa citata. Acestea au incetat sa isi mai achite contributia dupa primirea Palestinei, la 31 octombrie 2011, in cadrul UNESCO.
Retragerea Statelor Unite a provocat o mare criza financiara in cadrul organizatiei, care a trebuit sa gestioneze o reducere cu 22 la suta a bugetului sau, care a trecut de la 653 la 507 milioane de dolari.
Pentru a respecta acest buget, aproximativ 300 de persoane risca sa isi piarda locul de munca. Agentia ONU …





