„Ceea ce va pot spune este ca procedurile noastre acorda maxima importanta sigurantei clientilor. In acest moment, colaboram cu Politia si le-am pus la dispozitie toate probele materiale si inregistrarile video, insa din indiciile si din semnele momentane nu exista implicare a angajatilor bancii. Ceea ce va putem spune, de asemenea, este ca, din punct de vedere contractual, nu exista obligatia legala de a despagubi clientii, insa in acelasi timp vom evalua orice obligatie morala pe care o avem in sensul despagubirii, cu ajutorul organelor acreditate.(…) Nu exista niciun semn in ceea priveste complicitatea unui angajat al bancii, momentan nu exista indicii in acest sens. Politia face investigatii preluand probele materiale de la fata locului si inregistrarile video”, a declarat Ionut Stanimir.Stanimir a descris jurnalistilor sistemul de securitate al bancii din zona de Tezaur si procedura deschiderii unei casete de valori, cu „trei bariere de securitate”, precizand ca in niciun moment „un angajat al bancii nu vede, nu observa, nu are idee ceea ce se afla in interiorul acesteia”.”Va pot descrie sistemul de siguranta pentru a clarifica acest aspect, iar in ceea ce priveste actiunea raufacatorilor va trebui sa intrebati Politia. In ceea ce priveste accesul la camera de Tezaur exista trei bariere de securitate, intrarea in banca, securizata si monitorizata, intrarea in zona de acces de tezaur la subsol, monitorizata si securizata, precum si usa de tezaur securizata, iar inauntrul tezaurului nu pot exista camere de luat vederi. Clientii nu sunt insotiti de consilierii bancii in momentul in care acceseaza casetele de valori. Deschiderea unei casete de valori se face cu doua chei, una a bancii si una a clientului, ambele individuale, iar consultarea casetei de valori se face exclusiv de catre client, care e singur, in niciun moment un angajat al bancii nu vede, nu observa nu are idee ceea ce se afla in interiorul acesteia”, a spus directorul de comunicare al BCR.Intrebat daca exista posibilitatea ca un client care are o caseta inchiriata sa poata deschide o alta caseta pe care a avut-o candva si dupa care si-a facut mulajul cheii, Stanimir a precizat ca „nu exista aceasta posibilitate” si i-a indemnat pe jurnalisti sa intrebe organele de ancheta despre acest mod de operare.Chestionat daca se schimba incuietorile in momentul in care o caseta de valori este inchiriata de alt proprietar, directorul de comunicare al BCR a precizat ca o sa verifice „acest aspect”, iar intrebat din nou daca se poate face un mulaj dupa cheie Stanimir le-a spus jurnalistilor ca nu poate comenta si i-a indemnat iarasi sa intrebe Politia despre o asemenea situatie.Intrebat, de asemenea, daca exista o cheie universala a bancii pentru toate cutiile din unitate sau o cheie a bancii pentru fiecare cutie, Stanimir a raspuns: „Depinde de la banca la banca, momentan nu pot face alt comentariu, in acest moment acestea sunt precizarile pe care le pot face. Asteptam detalii suplimentare, deocamdata atat pot declara”.Intr-un comunicat al Directiei de Comunicare a BCR, trimis marti seara, un comunicat de presa in care se precizeaza ca, in urma incidentului, se va face „o revizuire completa a standardelor de securitate si procedurilor aferente in cadrul tuturor locatiilor unde este oferit acest serviciu” si se reaminteste faptul ca „banca ofera serviciul de inchiriere a casetelor de valori fara a solicita clientilor declararea continutului acestora”.”Clientii sunt singurii care cunosc ce contin si cat valoreaza bunurile din casetele de valori proprii”, se mai arata in comunicatul Directiei de Comunicare a BCR.Numarul reclamatiilor privind disparitia de bani din cutii de valori de la sucursala BCR din centrul Pitestiului a ajuns la opt, dupa ce marti dupa-amiaza alte trei persoane au facut plangeri la Politie in acest sens, surse judiciare afirmand ca exista doi suspecti in acest caz.Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, exista doi suspecti principali in acest caz, intre care un cetatean strain.Sursele citate spun ca cei doi barbati sunt clienti ai bancii de mai mult timp, iar in ultimele patru luni ar fi intrat frecvent in banca, de unde ar fi ridicat bani din cutii de valori, dupa ce au avut si ei bunuri in cutiile de valori ale unitatii si si-ar fi facut apoi dubluri ale cheilor de la acestea. Anchetatorii au ajuns la cei doi in conditiile in care acestia apar in imaginile de pe camerele de supraveghere ale bancii, surprinse vineri, inainte de a fi depusa prima plangere. Cei doi ar fi stat in sediul bancii sapte, respectiv 11 minute, mai spun sursele citate.Vineri seara, un barbat din Pitesti a reclamat Politiei ca din cutia de valori depusa la sucursala BCR din centrul orasului i-ar fi disparut bani si bijuterii in valoare de 500.000 de lei. Ulterior, fiul barbatului declara ca din cutia de valori au fost furati 130.000 de dolari si 49.000 de lei, precum si bijuterii din aur si un ceas vechi de o suta de ani.Luni, o familie din Arges a reclamat Politiei disparitia a 131.000 de euro din cutia de valori de la sucursala BCR din centrul Pitestiului. Pagubitii spuneau ca nu au mai mers la unitatea bancara de aproximativ un an, atunci cand au facut ultima depunere, si ca au decis sa verifice cutia de valori dupa ce au vazut, la sfarsitul saptamanii, cazul barbatului care a sesizat ca i-ar fi fost furati bani si bijuterii in valoare de 500.000 de lei.Luni dupa-amiaza, alte doua familii au reclamat Politiei disparitia unor mari sume de bani din cutia de valori a aceleiasi banci. Astfel, un barbat a reclamat ca i-au disparut din cutia de valori a bancii 400.000 de euro, in timp ce o femeie a sesizat dispariatia din cutia de valori a 130.000 de euro.
Marti dimineata, un barbat a reclamat Politiei disparitia a 200.000 de euro dintr-o cutie de valori a aceleiasi banci.Una dintre familiile pagubite spunea ca persoanele carora le-au disparut bani si bijuterii din cutiile de valori de la sucursala BCR din centrul Pitestiului se vor constitui intr-o asociatie si vor da in judecata …





