Presedintele Traian Basescu si vicepresedintele SUA, Joseph Biden, au avut, joi, o conversatie telefonica, la cererea oficialului american. Convorbirea a avut loc la doua zile de la intalnirea dintre Joe Biden si premierul Victor Ponta.
Printre subiectele abordate s-au numarat? relatiile bilaterale, baza de la Deveselu, criza din Siria, UE, prespectivele economice ale Romaniei si investitiile americane, potrivit unui comunicat al Presedintiei.
„Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, si vicepresedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), domnul Joseph Biden, au avut in cursul serii de joi, 24 octombrie a.c., o convorbire telefonica. Aceasta s-a desfasurat la cererea vicepresedintelui SUA, domnul Joseph Biden.
Domnul vicepresedinte Joseph Biden si-a exprimat recunostinta fata de presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, pentru modul in care tara noastra se implica in proiectele politice si militare care privesc securitatea internationala, precum si pentru participarea trupelor romanesti in misiunile militare din Afganistan. Totodata, domnia sa a salutat, de asemenea, in numele Statelor Unite ale Americii, inceperea lucrarilor la situl pentru amplasarea sistemului antiracheta de la Baza din Deveselu, o componenta a securitatii si a structurii de aparare a NATO.
Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a reiterat interesul deosebit pentru Parteneriatul strategic dintre Romania si Statele Unite ale Americii, subliniind ca relatiile bilaterale dintre tarile noastre reprezinta, in acest moment, una dintre cele mai puternice garantii pentru securitatea Romaniei, precum si pentru stabilitatea regionala in Europa de Sud-Est.
Domnul presedinte Traian Basescu si domnul vicepresedinte Joseph Biden au facut o evaluare a crizei din Siria si au analizat capabilitatile disponibile vizand implementarea cat mai rapida a deciziilor politice privind eliminarea arsenalului chimic sirian.
Domnul presedinte Traian Basescu si domnul vicepresedinte Jopseph Biden au facut o analiza a sanselor de succes in procesul de …





