de Cristian ANDREI Publicat la: 24.09.2013 10:47 Ultima actualizare: 24.09.2013 11:27
Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sarbu, sustine ca mesajul PNL potrivit caruia Crin Antonescu poate ajunge presedintele Romaniei daca liberalii obtin 25% la europarlamentare, indiferent daca ar exista un alt candidat din partea USL, este unul optimist. Sarbu a declarat ca niciun partid nu poate da de unul singur un candidat cu sanse reale la prezidentiale, cu exceptia PSD.
Ilie Sarbu a mai vorbit in interviul acordat gandul despre pozitia presedintelui fata de proiectul Rosia Montana, despre protestele din Piata Universitatii, dar si despre sansele de reusita ale proiectului minier de la Rosia Montana.
a?? despre candidatul PNL la prezidentiale: „E un mesaj optimist. Este foarte complicat pentru orice partid sa aiba un candidat la presedintie si de unul singur sa ajunga presedinte. Nu si pentru PSD”
a?? despre presedintele Traian Basescu: „Un ipocrit, ca intotdeauna”
a?? despre prezidentiabilul Antonescu din partea USL: „Pozitia noastra, a tuturor, a presedintelui Ponta, noi toti am spus si am mers in ideea ca nu vrem sa ajungem la asta (n.r. – stabilirea prezidentiabilului USL pe baza de sondaje). Cand ajungem la asta, lucrurile sunt incheiate, nu mai avem nevoie de sondaje. Noi nu trebuie sa ajungem acolo. Deocamdata, Crin Antonescu este candidatul nostru. Cum Victor Ponta este premierul Coalitiei”
a?? Despre pozitia lui Crin Antonescu fata de Rosia Montana: „Domnul Antonescu a ramas consecvent cu ceea ce a spus: ca nu il intereseaza nici realitatea de acolo, nici avantajele proiectului, nimic, nu voteaza acest proiect. PNL a votat pentru Comisia parlamentara speciala”
a?? Despre votul din Parlament privind proiectul minier Rosia Montana: „Nu voteaza proiectul, dar nu sunt singurii. PDL a spus asta, UDMR stim pozitia dansilor, PPDD la fel. Practic, nu are cum sa treaca cu voturile pe care noi le avem. In mod practic nu poate sa treaca”
a?? Despre votul personal privind proiectul Rosia Montana: „Eu astept sa vad raportul Comisiei, ca de aceea am facut o comisie speciala. Dupa ce va fi prezentat in plen, daca argumentele vor fi forte in favoarea raportului voi vota deschis, daca nu vor fi convingatoare atunci sigur ca nu voi vota”
a?? Despre relatia Victor Ponta – Crin Antonescu: „Eu nu cred ca s-a produs acea ruptura, schisma cea mare. Este loc pentru impacare, eu nu sunt radical, decat daca imi dau seama ca lucrurile nu mai merg”
a?? Despre racolarile PSD in Parlament: „Din punctul asta de vedere nu suntem ingrijorati ca sa facem acum o majoritate, nu asta e preocuparea noastra, nu vrem asta. Ca vin oamenii spre noi, nici multa vreme nu-i putem respinge, explicandu-le ca maine, ca altii nu au niciun fel de jena si ii iau altii. Deocamdata nu am facut decat sa oficializam ce am discutat cu oameni de-a lungul timpului. Puteam sa-l facem mult mult mai aplicat si cu mai multe rezultate, daca ne-am fi pus in program asta. Mai vin doi parlamentari unul de la PDL sialtul de la PPDD”
INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT GÂNDUL DE LIDERUL GRUPULUI PSD DIN SENAT, ILIE SÂRBU
Secretarul general al PNL a declarat ca in eventualitatea in care PNL obtine 25% la europarlamentare, Crin Antonescu va ajunge presedintele Romaniei, indiferent ce se intampla. Cum vi se pare mesajul celor din PNL?
Mi se pare optimist. Este vreun jucator care pleaca sa joace intr-un campionat fara sa spuna ca va castiga el? De aici pana la rezultatul final este un drum mai lung. E punctul dansului de vedere, il respect.
Este un mesaj de mobilizare pentru PNL?
Cred ca da, fiecare dintre noi procedam la fel. Nu am putea veni in fata partidului si sa spunem pe noi nu ne mai intereseaza nimic si pierdem. Nu trebuie sa fim naivi sa credem lucrul acesta.
Cum vi se pare mesajul ca Antonescu va castiga indiferent ce se va intampla?Si asta este un crez. Ei cred in acest proiect.
In sondajele PSD credeti ca ar putea ajunge Crin Antonescu presedinte avand de partea sa doar PNL?
Lucrurile sunt mai complicate, vorbim de sondaj si ar trebui sa mergem pe ceea ce ne arata sondajele.
Poate ajunge un candidat, sustinut doar de PNL presedinte?
Este foarte complicat pentru orice partid sa aiba un candidat si de unul singur sa ajunga presedinte.
Inclusiv PSD-ul?
PSD-ul nu. Eu vorbeam despre celelalte partide. PSD este un partid mare, un partid puternic si mai gaseste si aliati.
Considerati ca PSD este singurul partid de pe scena politica actuala care ar putea da un prezidentiabil cu sanse reale de castig este PSD?
La ora actuala cred ca USL il poate da. Daca lucrurile degenereaza sau daca se ajunge la varianta pe care au exprimat-o colegii de la PNL, atunci sigur ca lucrurile se complica.
Cum vedeti varianta unui prezidentiabil din partea PSD. Nu ar fi o lupta interna si in PSD?
Deocamdata nu este actuala discutia.
Dl Zgonea l-a invitat pe domnul Antonescu sa mearga la Rosia Montana pentru ca si oamenii de acolo voteaza? Cum vedeti aceasta invitatie?
Domnul Antonescu a ramas consecvent cu ceea ce a spus: ca nu il intereseaza nici realitatea de acolo, nici avantajele proiectului, nimic, nu voteaza acest proiect. Este convingerea dansului si este complicat sa aduci contraargumente cand omul o exprima foarte clar: nu sunt de acord, nu votam. Restul sunt proceduri parlamentare pe care liberalii nu le-au blocat, au votat la constituirea comisiei, participa la comisie.
Nu voteaza proiectul, dar nu sunt singurii. PDL a spus asta, UDMR stim pozitia dansilor, PPDD la fel. Practic, nu are cum sa treaca cu voturile pe care noi le avem. In mod practic nu poate sa treaca. Noi am facut efortul acesta suplimentar tocmai pentru a arata avantajele proiectului si dezavantajele proiectului, ca sa nu mai fie discutii, interpretari fara sa aiba o baza. Se deplaseza comisia acolo, si cei pro si cei contra, cei mai buni specialisti pe care ii are tara si se poate apela si la experienta practica celor care mai exploateaza in Europa minereu de aur.?
Dvs veti vota proiectul privind exploatarea miniera de la Rosia Montana?
Eu astept sa vad raportul Comisiei, ca de aceea am facut o comisie speciala. Dupa ce va fi prezentat in plen, daca argumentele vor fi forte in favoarea raportului voi vota deschis, daca nu vor fi convingatoare atunci sigur ca nu voi vota.
Zacamintele nu vor disparea din subsol daca nu se voteaza acest proiect. Se poate reveni cu un proiect imbunatatit?
Nu stiu, poate prin disputa asta se deschide alta posibilitate, dar pe noi ca tara ne va costa mult. Cei de la Rosia Montana au facut investitii, nu mai putem fi acuzati ca am ajuns in faza asta: cei care acum nu voteaza, cei care critica proiectul, cei care de dragul protestelor din strada, pe care le inteleg, au inceput sa aiba alt punct de vedere. Dupa ce ne-au bagat in groapa, in mina, acum vin si spun de ce v-ati dus acolo. Nu este corect, dar ne-am invatat si cu sistemul asta al politicii romanesti.
Cum vedeti pozitia presedintelui Basescu fata de acest proiect minier?
Ipocrit ca intotdeauna.
Ati spus ca Crin Antonescu a fost luata „ca o …




