de Alina Matis Publicat la: 08.08.2013 17:15 Ultima actualizare: 08.08.2013 18:03
Ministerul Afacerilor Externe a anuntat, joi, ca a dispus retragerea pasaportului de serviciu al lui Remus Cernea, care s-a folosit, in Taiwan, de acest act primit in vremea in care era consilierul de stat in cancelaria lui Victor Ponta.
„Ministrul afacerilor externe, Titus Corlatean, a dispus masuri pentru retragerea pasaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegatiei mentionate, in vederea anularii potrivit dispozitiilor legale in materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), avand in vedere faptul ca acesta nu mai detine calitatea necesara utilizarii acestui tip de document”, se arata intr-un comunicat remis gandul.
Vizita platita de taiwanezi
Dincolo de faptul ca s-a folosit de pasaportul pe care nu mai are dreptul sa il foloseasca, Remus Cernea este criticat de Ministerul de Externe si pentru ca a vorbit in Taiwan, stat nerecunoscut de Romania, despre imbunatatirea relatiilor bilaterale cu tara noastra.
Gestul lui Cernea risca sa strice compromita alte relatii bilaterale, cele cu China, pe care Romania s-a chinuit, incepand din scurtul mandat al lui Andrei Marga la MAE si continuand cu cel al lui Titus Corlatean, sa le dezvolte.
Foarte important este, de asemenea, ca Remus Cernea a spus ca vizita a fost platita de guvernul taiwanez.
„Ministerul Afacerilor Externe reafirma pozitia Romaniei privind respectarea principiului „o unica China” („one China policy”) si reitereaza totodata importanta relatiilor speciale de cooperare cu Republica Populara Chineza. MAE dezavueaza deplasarile unor reprezentanti ai statului roman, inclusiv parlamentari, care prezinta aparenta unor misiuni oficiale, in zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul roman. In continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor institutiilor romanesti, in mod oficial, de catre Ministerul Afacerilor Externe in perioada urmatoare”, mai transmite ministerul lui Corlatean.
Potrivit legii, deplasarile in nume personal sau informale, cum este si cazul lui Remus Cernea si al altor trei colegi ai sai, Ninel Peia, Ovidiu Iane si Costica Canacheu, nu pot fi efectuate utilizand documente de calatorie emise de statul roman, atestand calitati oficiale, precum pasaportul diplomatic sau de serviciu.
Zgonea: „Avem o singura China, un singur partener”
In replica la criticile MAE, Remus Cernea a subliniat ca vizita in Taiwan nu a fost una oficiala: „A fost o vizita informala (…). UE are reprezentanta la Taipei, nu ar trebui sa ne inflamam. Este in interesul Romaniei sa stabileasca raporturi cu Taiwanul”, a explicat Cernea.
Inainte de MAE, si Camera Deputatilor a anuntat ca se delimiteaza de vizita „de vacanta” si pe banii proprii a deputatilor romani. „Dat fiind caracterul privat al deplasarii, efectuate in timpul vacantei parlamentare, Camera Deputatilor nu a suportat cheltuielile aferente acestei vizite pentru parlamentarii romani. Camera Deputatilor nu are niciun fel de responsabilitate pentru intalnirile si discutiile pe care parlamentarii romani le-au avut in Taiwan si subliniaza ca opiniile exprimate in decursul acestei vizite nu reprezinta sub nicio forma pozitia oficiala a Parlamentului Romaniei in relatiile externe”, a declarat camera inferioara a legislativului, intr-un comunicat remis gandul.
Dupa ce s-a „delimitat” de excursia deputatilor, Camera a reafirmat „relatiile de stransa cooperare si buna prietenie cu Republica Populara Chineza”. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a precizat si el: „Avem o singura China, un singur partener: Republica Populara Chineza”. El a adaugat ca deputatii trebuiau intai sa intrebe inainte de a pleca in Taiwan.
FOTOGRAFII: Facebook-Remus Cernea
Cernea: „Cred ca am facut o impresie foarte frumoasa acolo”
Facand …





