Instanta noteaza, in motivarea hotararii prin care a respins cererea de intreruperea executarii pedepsei lui Gigi Becali, ca aceasta putea fi admisa daca finantatorul Stelei dovedea existenta unor imprejurari speciale cu consecinte grave asupra lui, a familiei sale sau a unitatii la care lucra, transmite Mediafax.
„Tribunalul considera ca, si in situatia in care s-ar considera ca petentul B. G. nu ar fi fost luat prin surprindere de hotararea de condamnare, acesta ar fi putut beneficia de intreruperea executarii pedepsei, daca dovedea existenta unor imprejurari speciale cu consecinte grave asupra petentului, familie acestuia sau unitatii la care lucra. (…) Fata de cele retinute, tribunalul apreciaza ca nu s-a facut dovada existentei unor imprejurari speciale in sensul disp. art. 453 lit.c C.pr.pen., motiv pentru care se va respinge cererea de intrerupere, ca neintemeiata, iar conform art.192 al. 2 C. pr. pen. va fi obligat petentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare catre stat”, se arata in motivarea hotararii Tribunalului Bucuresti (TB).
Citeste si?”Perseverenta infractionala”, cauza cresterii pedepsei lui BECALI
Judecatorul Florin Purigiu, care a decis sa-i respinga lui Becali cererea de intrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de inchisoare primita in dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat ca din probele administrate in cauza rezulta fara echivoc ca acesta nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a beneficia de acest drept.
Astfel, magistratul arata ca motivele invocate de acesta „nu constituie imprejurari speciale si nu sunt de natura a avea consecinte grave asupra situatiei patrimoniale a condamnatului, asupra societatilor comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua Bucuresti”.
Instanta mai mentioneaza, in motivarea sentintei, ca in cazul lui Gigi Becali nu poate fi vorba „de luarea prin surprindere a petentului prin condamnarea de catre instanta de recurs”, mai ales ca acesta a avut si aparare calificata.
„Sub acest aspect, tribunalul are in vedere si un fapt de larga notorietate, respectiv plecarea petentului in D., inainte de condamnarea cu suspendare sub supraveghere si comunicarea catre presa a faptului ca petentul nu intentioneaza sa se intoarca in Romania, daca va fi condamnat la inchisoare. Tribunalul retine ca, in logica apararii, toate persoanele anterior achitate, ar fi indreptatite sa beneficieze de amanarea sau intreruperea executarii pedepsei, pe motiv ca au fost luate prin surprindere de condamnarea de catre instanta de recurs. O asemenea interpretare ar fi de natura a extinde incidenta institutiei amanarii sau intreruperii executarii executarii pedepsei si la situatii neavute in vedere de legiuitor”, se precizeaza in motivarea instantei.
In ceea ce priveste sustinerile lui Becali legate de situatia delicata in care s-ar afla unele din firmele sale, instanta arata ca acesta nu a facut minime dovezi „ca anterior ar fi luat vreo masura pentru inlaturarea disfunctionalitatilor, cum ar …





