Apple si Facebook, in cadere pe bursele americane. Ce companii sunt pe val

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Actiunile Apple si Facebook sunt in scadere / FOTO: Mashable.com

Potrivit unei analize Noble Securities, e vorba de nume mari si cu vechime in economia americana, despre care putem spune ca au lasat in urma criza. Sunt firme care nu doar ca au atins recent pe burse valorile maxime ale ultimilor cinci ani, ci au inregistrat cresteri importante inclusiv pe anul in curs.
Spre exeplu, American Express a raportat pentru primele trei luni din 2013 un profit mai mare decat asteptarile analistilor. Pe fondul cresterii volumului de cumparaturi efectuate prin carduri, actiunile companiei au crescut cu aproximativ 28 la suta anul acesta. La fel si compania Boeing, cel mai mare producator de avioane din lume. Pe langa faptul ca a depasit perioada retinerii la sol a aeronavelor Dreamliner, Boeing a anuntat comenzi in crestere in aprilie fata de luna precedenta, iar actiunile sale au avansat cu 29 la suta in primele cinci luni ale anului. Actiunile Walt Disney au crescut cu aproape 30 de procente, iar Johnson & Johnson, cu circa 24 de procente, in perioada analizata.
Cresteri au inregistrat si companiile Pfizer, Starbucks si Procter & Gamble. Din sectorul IT ?trebuie mentionate actiunile Cisco. Valoarea lor a sporit …

spot_img