
Păpuși tradiționale rusești din lemn, numite Matrioșka, reprezentându-i pe președintele rus Vladimir Putin, dreapta, și pe președintele american Donald Trump, sunt expuse pentru vânzare într-un magazin de suveniruri din Sankt Petersburg, Rusia, 18 martie 2025.
FOTO: Dmitri Lovetsky / AP / Profimedia
Afirmațiile președintelui american Donald Trump de marți, 23 septembrie, făcute la ONU în marja Adunării Generale a ONU, potrivit cărora Ucraina are șanse să-și recucerească toate teritoriile ocupate de armata Moscovei, au declanșat un val de critici din partea oficialilor ruși și a propagandiștilor de stat, scrie The Kyiv Independent.
După o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a scris un mesaj în mediul online în care a susținut că „Ucraina, cu sprijinul UE, este în măsură să lupte și să-și recucerească întreg teritoriul” pierdut.
„Rusia luptă fără scop de trei ani și jumătate”, a scris el. „Acest lucru nu diferențiază Rusia (de alte țări, n.r.); de fapt, o face să pară mai degrabă un «tigru de hârtie»”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Aceste afirmații au marcat o schimbare radicală a poziției lui Trump, venind la doar o lună după ce s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la summitul din Alaska și s-a oferit să medieze un acord de pace de-a lungul actualei linii de front.
Trump trăiește într-o realitate „paralelă”, conform lui Medvedev
Oficialii ruși au încercat să minimalizeze declarațiile lui Trump, ironizându-l în același timp pe liderul american.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins remarca referitoare la „tigrul de hârtie”, adăugând că schimbarea de poziție a lui Trump a venit în urma discuțiilor acestuia cu Zelenski și că ea a fost determinată de „interese comerciale”.
„Rusia nu este în niciun caz un tigru. La urma urmei, Rusia este mai des asociată cu un urs. Nu există «urs de hârtie», iar Rusia este un urs adevărat”, a spus Peskov.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, cunoscut pentru ieșirile sale provocatoare și care a avut deja o dispută publică cu Trump, a spus că liderul american „a ajuns într-o realitate paralelă”.
„După întâlnirea cu clovnii de la Kiev și Paris, el a publicat un mesaj vioi. În noua realitate, totul este diferit. Kievul câștigă, Rusia este sfâșiată”, a afirmat Medvedev.
Medvedev, care în prezent este vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a adăugat că Trump se va „întoarce” din acea „realitate paralelă” pentru că „el se întoarce întotdeauna” și ar putea chiar să solicite Ucrainei „să semneze un acord de capitulare”.
„Un generator de fraze aleatorii”
Parlamentarul rus Oleg Matveychev a catalogat cuvintele lui Trump ca fiind lipsite de sens. „Este un generator de numere aleatorii, un generator de fraze aleatorii. Și se spune că Trump declară exact ceea ce i-a spus ultima persoană din biroul său să spună”, a susținut legiuitorul rus.
„Chiar credeți că va spune ceva important? Sau vorba lui va schimba ceva? Nimic nu depinde de ea, nimic nu se va schimba”, a adăugat Matveychev.
Leonid Sluțki, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale din Parlamentul rus, a criticat și el poziția lui Trump, sugerând că declarațiile liderului de la Casa Albă sunt pline de contradicții.
„Trump a făcut o serie de declarații contradictorii despre lipsa dezvoltării economice a Rusiei și presupusa inutilitate a războiului”, a spus el. „Aceasta este o concepție greșită extrem de periculoasă.”
Sluțki a remarcat că Trump și-a schimbat deja poziția de mai multe ori.
Soloviov susține că europenii i se opun, de fapt, lui Trump
Vorbind la televiziunea de stat rusă, jurnalistul Vladimir Soloviov, considerat principalul propagandist al Kremlinului, și-a folosit emisiunea pentru a ataca declarațiile lui Trump, acuzând Kievul și pe aliații săi că l-au înșelat pe președintele SUA.
Soloviov a afirmat că Zelenski se aliniază cu liderii europeni, despre care a spus că „se opun președintelui SUA”, folosind insulte homofobe pentru a-i jigni pe oficialii UE.
„Există poziția statului rus, care se bazează pe deciziile Consiliului de Securitate al ONU. Și apoi există aceste reacții isterice (europene, n.r.) îndreptate împotriva lui Donald Trump”, a spus Soloviov.
Reacțiile neobișnuit de dure din partea Moscovei arată că declarațiile lui Trump au atins un punct sensibil, notează publicația de la Kiev citată.
Oficialii ruși tind să fie precauți în declarațiile publice din cauza mediului politic controlat, care le impune să evite greșelile ce s-ar putea solda cu consecințe.
Reacția președintelui SUA a venit după ce Moscova a dat o serie de semnale prin care a respins eforturile acestuia de a se ajunge la un acord de pace, inclusiv respingerea încheierii unui armistițiu și refuzul de a participa la negocieri substanțiale.
Trump a promis recent să faciliteze, în urma unui summit la Casa Albă cu Zelenski și liderii europeni, o întâlnire directă între președintele ucrainean și Vladimir Putin.
Aceste eforturi au eșuat rapid când Putin i-a cerut lui Zelenski să vină la Moscova, o propunere pe care Kievul a respins-o ca fiind „imposibilă”, în timp ce Ucraina rămânea sub atacurile rachetelor rusești.
Zelenski și-a reiterat disponibilitatea de a se întâlni cu Putin numai pe un teren neutru, o ofertă pe care Moscova a respins-o în mod constant.