„A fost ca și cum suveranitatea Ungariei a fost cedată chinezilor”. Întâmplarea neobișnuită a unui parlamentar maghiar de opoziție în timpul vizitei lui Xi Jinping la Budapesta

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Parlamentarul maghiar Marton Tompos a relatat într-un interviu pentru HotNews.ro experiența sa neobișnuită de pe străzile Budapestei, când „voluntari” chinezi i-au interpelat pe el și pe un coleg de-al său în încercarea de a se asigura că cei doi politicieni nu vor strica momentul vizitei președintelui Xi Jinping în Ungaria. Politicianul a vorbit și despre acordurile semnate de cele două țări joi, observând că, în vreme ce guvernul lui Viktor Orban laudă beneficiile economice ale relației bilaterale, contractele cu pricina par să aducă mai degrabă beneficii Beijingului, nu Budapestei.

Budapesta, pregătită pentru vizita lui Xi Jinping Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Deputatul maghiar Marton Tompos, membru al Mișcării Momentum, un partid centrist înființat în 2017, se pregătea miercuri să atârne câteva steaguri UE pe podul Elisabeta, „în inima Europei”, după cum chiar el a explicat, în momentul în care a fost abordat de mai mulți cetățeni chinezi cu șepci roșii care au dorit să afle ce anume face, în chiar ziua sosirii la Budapesta a lui Xi Jinping.

„Ce fel de steag este ăsta?”

„Este simbolic pentru că (podul) a fost decorat cu steaguri chinezești și ungare pentru a onora sosirea lui Xi. Ceea ce este puțin ciudat, pentru că, știți, ieri a fost Ziua Europei și anul acesta împlinim 20 de ani de când suntem membri ai Uniunii Europene. Așa că ne-am gândit că ar fi frumos dacă pe pod ar putea fi văzute măcar câteva steaguri ale Uniunii Europene”, a explicat Tompos într-un interviu acordat vineri HotNews.ro.

„Și în timp ce colegul meu mă aștepta, șase chinezi, ei își spuneau voluntari, s-au apropiat de el. El avea un steag UE, care era însă rulat, deci nu se vedea, așa că s-au dus la el întrebându-l «ce fel de steag este ăsta»? Iar el a spus că este steagul Uniunii Europene. «Dar de ce este asta treaba dumneavoastră?»”, a relatat Tompos.

„Nu l-au lăsat să plece și au tot întrebat, «OK, dar este ce fel de steag este acela?». Și nu au plecat până când, în primul rând, am început să filmăm și apoi le-am arătat de fapt că nu este un steag tibetan sau taiwanez, ci un steag al Uniunii Europene”, a explicat politicianul.

El spune că i-a întrebat totuși pe „voluntari” de ce sunt interesați de steaguri.

„Iar ei au spus că «nu ar fi foarte frumos dacă ar fi un steag taiwanez sau tibetan». Și că ei sunt voluntari ai ambasadei Chinei de aici din Budapesta. Și treaba lor este să se asigure că niciunul dintre aceste două steaguri nu este prezent în timpul vizitei domnului Xi”, a explicat Tompos.

„A fost ca și cum suveranitatea maghiară a fost cedată chinezilor pentru 48 de ore”

Politicianul Momentum a mai observat apoi că ulterior, unul dintre „voluntarii” chinezi s-a dus la niște polițiști maghiari care aveau o mașină parcată la 15 metri distanță și au început să vorbească cu aceștia.

„Nu, nu este normală. Absolut deloc”, a spus Tompos, întrebat cât de obișnuită este o astfel de întâmplare în Budapesta.

„Ceea ce este puțin absurd este că era evident că voluntarii chinezi…nu că hărțuiesc neapărat oamenii, dar îi interpelează cu privire la acțiunile lor, în inima Europei, la aniversarea a 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană”, a spus el.

Deputatul a explicat că în ciuda incidentului, protestele sale și ale colegilor săi au continuat, doar că ele s-au lovit de restricțiile dure impuse în Budapesta.

„Atunci când am încercat să ne apropiem de Biserica Mátyás, drumul era complet închis. Noi avem anumite drepturi, fiind parlamentari, dar nici măcar nouă nu ni s-a permis să trecem. Și le-am spus polițiștilor, «ok, băieți, în primul rând, suntem parlamentari. Ar trebui să putem trece. În al doilea rând, în spatele vostru sunt o mulțime de oameni, cam 500 de chinezi. Deci, cum este posibil așa ceva?»”, a spus el.

„Și ei au spus că cei aflați deja acolo au fost verificați înainte, dar nu de către poliția maghiară, ci de către personalul de securitate chinez”, a continuat Tompos.

„Așadar, a fost ca și cum suveranitatea maghiară a fost cedată chinezilor pentru 48 de ore. Este exact ceea ce s-a întâmplat în ultimele două zile”, a concluzionat el.

Presa maghiară a relatat că și alți cetățeni au fost împiedicați să afișeze steaguri care ar fi deranjat China.

Potrivit publicației Telex, înainte de sosirea lui Xi Jinping, Tibor Hendrey, președintele Societății de Ajutorare a Tibetului, a întins un steag tibetan pe gardul crucii de pe dealul Gellért, care a fost acoperit în câteva minute de un steag chinezesc de către activiști.

Hendrey a declarat ulterior că a fost verificat de poliție de trei ori în acea zi. Potrivit martorilor, poliția i-a verificat doar pe ungurii de la fața locului, nu și pe chinezi.

În discuția cu HotNews.ro, Tompos a explicat că motivele protestelor organizate de el și de colegii săi sunt clare. Vorbim despre libertatea de exprimare, a spus el, observând printre altele reacțiile de cenzură pe care simpla comparație a lui Xi Jinping cu personajul Winnie The Pooh le stârnește.

„Iar dacă mergem mai departe, știm despre tratamentul uigurilor, despre cum sunt tratați cei de la Falun Gong și lucrurile oribile care se întâmplă în China. Suntem un partid liberal, susținem libertatea de exprimare, libertatea de mișcare, libertatea de exprimare și China le încalcă pe toate acestea, așa că, desigur, vom protesta față de strângerea legăturilor cu China”, a spus el.

Despre „secțiile secrete de poliție ale Chinei în Ungaria”

Statutul „voluntarilor” chinezi aflați pe străzile din Budapesta în timpul vizitei lui Xi Jinping nu este clar. Însă presa maghiară a scris recent că polițiștii chinezi vor putea patrula în Ungaria, în urma unui acord bilateral privind cooperarea în materie de securitate semnat de cele două țări. Există vreo legătură între cele două chestiuni?

Este greu de spus, deoarece guvernul maghiar păstrează secretul asupra acordului cu Beijingul, a explicat Tompos, în discuția cu HotNews.ro.

„Acum câțiva ani, eu am fost cel care a introdus subiectul secțiilor secrete de poliție chinezești în discursul public maghiar. Am găsit două dintre ele. Am fost în acele locuri de mai multe ori. Am vrut să introduc acest subiect pe ordinea de zi în Comisia pentru afaceri externe. Nici măcar nu m-au lăsat să îl pun pe ordinea de zi, darămite să vorbesc despre el”, a spus el.

„Mi-ar plăcea să spun da sau nu”, a continuat politicianul, cu referire la eventualele legături dintre acordul de securitate și incidentul din Budapesta, „dar nu ni se permite să vedem acordul menționat, așa că nu știm de fapt ce conține”.

„Acum, în mod evident, vorbim despre ofițeri de patrulare care nu au arme și pot patrula doar cu ofițeri de poliție maghiari. Sau cel puțin asta este ceea ce comunică. Dar sunt destul de sigur că nu se poate face nicio înțelegere legală cu Ungaria, care să presupună că oamenii pot fi interpelați sau hărțuiți de voluntari chinezi pentru că au un steag în mână. Deci, pur și simplu, nu poți codifica asta. Nu poți să o pui într-un acord”, a observat el.

Tompos a atras însă atenția că dacă astfel de incidente au loc la Budapesta, lucrurile ar putea fi mai complicate în provincie, în zona rurală.

„Imaginați-vă o fabrică la țară, într-o localitate cu 20.000 de oameni sau 15.000 de oameni, chiar mai mică. Și câțiva ofițeri de poliție chinezi au ajuns acolo. Acum, evident, nu va fi aceeași situație (precum cea de la Budapesta) în care oamenii sunt mult mai curajoși și își apără drepturile. Nu, ei pot fi mult mai ușor hărțuiți, pentru că își pot pierde locul de muncă la fabrică. Li se poate spune să tacă pur și simplu. Deci este un nivel diferit în mediul rural. Și dacă pot face acest lucru cu un parlamentar, o pot face cu toată lumea din țară”, a spus el.

Chestionat joi de publicația maghiară HVG pe tema incidentului de la Budapesta, șeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyás, a pus sub semnul întrebării credibilitatea politicianului Momentum, dar a adăugat că dacă acest lucru chiar s-a întâmplat, atunci trebuie investigat.

Pentru Tompos, lucrurile sunt însă clare, el subliniind că nu așteaptă vreo anchetă. „Nu, sunt absolut sigur, că nu se va întâmpla nimic”, a spus el.

„Un proiect de pus în vitrină pentru chinezi”

Ungaria și China au semnat 18 acorduri în timpul vizitei la Budapesta a președintelui Xi Jinping, un summit care a consolidat relațiile bilaterale și rolul Beijingului de investitor de top în statul central-european.

Pentru Viktor Orban, întâlnirea a fost un succes diplomatic, scrie AFP. Iar alegerea lui Xi Jinping de a vizita Parisul și Budapesta în cadrul UE „arată importanța pe care o capătă Ungaria pe scena internațională”, a explicat șeful său de cabinet, Gergely Gulyas.

Printre altele, cele două țări vor începe să pregătească construcția unei linii de cale ferată în jurul Budapestei, care va ajuta la transportul bunurilor produse de fabricile chinezești din estul Ungariei către piețele din Europa de Vest, a declarat ministrul de Externe Peter Szijjarto.

Ungaria și China vor începe, de asemenea, să construiască o cale ferată de mare viteză care va lega centrul Budapestei și aeroport, au declarat miniștrii.

E doar o parte a cooperării care va include și domeniul nuclear, potrivit lui Orban.

Pentru opoziție, lucrurile nu sunt așa de simple. Dacă argumentele guvernului ar fi așa de frumoase, „atunci de ce nu fac toate acordurile de cooperare publice?”, a întrebat Tompos.

„Pentru că acordul privind cooperarea în domeniul securității nu este încă public, trebuie să depunem cereri în temeiul libertății de informare și chiar și atunci putem arunca o privire, dar nu-l putem copia”, a spus el.

El a abordat și chestiunea contractelor de infrastructură.

„Avem două acorduri pentru dezvoltare structurală, unul este trenul dintre Budapesta și aeroport. Acum, logic ar fi să creăm ceva care să circule pe șinele actuale sau să se integreze în sistemul feroviar ungar. Dar va fi separat, va fi un fel de tren finanțat și operat în mod privat, cel mai probabil destul de scump”, a spus politicianul.

„Este exact opusul a ceea ce avem nevoie și va fi un proiect de pus în vitrină pentru chinezi, ca să poată intra pe piața europeană. Care este ideea? Ideea este că nu este bun pentru noi, nu este bun pentru țară, este bun doar pentru chinezi”, a observat el.

„Al doilea acord este așa-numita linie de tren V-0, care ocolește Budapesta, astfel încât să nu fie nevoie ca fiecare tren să treacă prin capitală. Drăguț, dar aceasta este folosită și în scopuri militare, iar NATO consideră că China este unul dintre cei mai importanți competitori – ca să zicem așa – din lume. Suntem siguri că vrem să le permitem chinezilor să construiască ceva pe unde vor trece și trupele NATO?”, a întrebat Tompos.

Apoi, a spus el, „nu putem vorbi despre crearea de locuri de muncă, deoarece chinezii au spus deschis că, dacă vor aduce fabrici, vor prefera companiile chineze ca furnizori, vor prefera muncitori chinezi”.

În plus, „vor avea reduceri de taxe, așa că nu va fi deloc benefic pentru țară. Desigur, guvernul va spune lucruri foarte frumoase despre asta”, a subliniat el.

„Renunțarea completă la suveranitatea Ungariei pentru favoruri chinezești”

În UE, oficialii și observatorii s-au declarast îngrijorați de buna-înțelegere dintre Xi și Orban pe tema politcii externe, inclusiv a războiului din Ucraina. Lui Xi Jinping îi place să pună în evidență acest aliat european, iar vizita sa „simbolizează eforturile Chinei de a stabili o voce disidentă în discuțiile cu UE și de a slăbi unitatea blocului”, a explicat pentru AFP Claus Soong, analist la Institutul Mercator din Berlin.

Chestionat pe această temă, Tompos a observat că există o posibilitate. „Ei bine, există o posibilitate, pentru că există un exemplu în acest sens. Știm că Ungaria a blocat prin veto rezoluții ale UE care ar fi condamnat acțiunile chinezești, să zicem, în Marea Chinei de Est, în legătură cu protestele din Hong Kong. Ce treabă aveam noi acolo? Niciuna. Au făcut favoruri Chinei”, a observat el.

„De asemenea, a existat un studiu nu cu mult timp în urmă, în care au fost comparate peste 100 de contracte semnate, în cadrul inițiativei „The belt and road” și multe dintre acestea au arătat că chinezii nu vor doar să construiască infrastructura și să li se plătească pentru asta, ci doresc și alianțe politice, voturi în favoarea Chinei și (ca partenerii) să nu vorbească împotriva intereselor chinezești”, a spus deputatul.

„Așa că da, unii spun că banii chinezi sunt buni pentru că nu vin cu constrângeri legate de statul de drept, așa cum vin banii UE. Dar nu este adevărat, ei vin cu cereri diplomatice favorabile chinezilor și asta este oribil și înseamnă renunțarea completă la suveranitatea Ungariei pentru favoruri chinezești, ceea ce nu are sens”, a mai spus politicianul Momentum.

spot_imgspot_img