Acțiunile Poliției pe drumurile din România: 136.000 de permise, reţinute în primele şapte luni / Aproape 700 de șoferi drogați, depistați în doar două luni de vară

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Aproximativ 136.000 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în primele şapte luni ale acestui an, dintre care 12,9% ca urmare a comiterii unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, relatează Agerpres.

Polițist pe stradăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

„Pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră la nivel naţional, structurile de poliţie rutieră au efectuat peste 33.000 de acţiuni doar în primele şapte luni ale acestui an, cu aproximativ 10% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. În cadrul acestor activităţi, poliţiştii au constatat peste 22.000 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, ponderea fiind deţinută de infracţiunea pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive – reprezintă 44% din totalul infracţiunilor”, a declarat Georgian Drăgan.

Potrivit acestuia, la nivel naţional, au fost reţinute aproximativ 136.000 de permise de conducere.

„Pe linia conducerii fără permis de conducere, avem 9.305 fapte, care reprezintă peste 40% din totalul faptelor. Dacă ne referim la sancţiunile contravenţionale, poliţiştii au aplicat aproximativ 1.700.000 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri la regimul rutier. Dintre acestea, 14.000 au vizat conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, au fost aplicate şi peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale pentru Legea 132/2017, în ceea ce priveşte asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. La nivel naţional, poliţiştii rutieri au reţinut 135.869 de permise de conducere, în perioada de referinţă, dintre care 12,9% au fost reţinute ca urmare a comiterii unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Dintre cele aproximativ 120.000 de permise de conducere reţinute pentru fapte contravenţionale, 9% au fost reţinute ca urmare a conducerii sub influenţa alcoolului”, a arătat purtătorul de cuvânt al IGPR.

De asemenea, Drăgan a precizat că au fost retrase peste 50.000 de certificate de înmatriculare şi peste 7.700 de plăcuţe de înmatriculare.

Acțiunea „Blocada” în vara 2023: aproape 700 de șoferi, depistați că au condus sub influența drogurilor

Cu privire la acţiunea BLOCADA, acesta a informat că au fost descoperite aproximativ 700 de persoane care au condus sub influenţa drogurilor.

„Acest plan vizează tocmai prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri. Încă de la început s-au transmis către structurile de poliţie teritoriale care sunt priorităţile instituţionale ale acestui plan de acţiune – substanţele psihoactive şi faptele cu violenţă. În perioada 30 iunie, de când a fost declanşat acest plan de acţiune, şi până pe 21 august, la nivel naţional au fost constatate 2.968 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Dintre acestea, 676 au fost de conducere sub influenţa drogurilor, 1.211 de conducere sub influenţa alcoolului şi 1.081 de conducere fără permis”, a declarat Georgian Drăgan.

Totodată, el a indicat că, în cadrul planului BLOCADA, au aplicate peste 219.000 de sancţiuni contravenţionale – 3.099 de sancţiuni pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 60.000 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

„Pentru abaterile constatate, poliţiştii au reţinut 20.631 de permise de conducere şi au retras 10.634 de certificate de înmatriculare. Tot în cadrul acestui plan de acţiune BLOCADA au fost testate 241.804 de persoane privind consumul de alcool sau de droguri”, a mai spus Drăgan.

spot_imgspot_img