Acum s-a aflat. Politicianul care cere interzicerea criptomonedelor, finanțat de marile bănci și instituții financiare – Capital

Recent, în timpul unei audieri din Subcomitetul pentru Servicii Financiare, Sherman a criticat dur criptomoneda, reluând apelul pentru interzicerea monedei digitale. „Criptomoneda este ceva pe care poți paria, dar dacă oamenii vor să-și asume riscuri, aș prefera să investească pe piețele de acțiuni pentru a sprijini construirea de companii americane sau loteria din California”, a spus Sherman.

Critici dure la adresa criptomonedelor

„Criptomonedele sunt extrem de volatile, deci dacă o persoană câștigă un milion de dolari, iar alte nouă pierd 100.000 de dolari, Coinbase câștigă bani, milionarul vine la televizor și spune cât de minunat este”, a afirmat politicianul. El susține că „evitarea regulii„ cunoașteți-vă-clientul” este singurul lucru pe care îl au criptomonedele ca avantaj în fața dolarului SUA”.

„Criptomonedele au susținerea politică a anarhiștilor patrioți, care se bazează pe evaziunea fiscală”, acuză Sherman.

OpenSecrets.org notează că virulența congresmanului are o explicație simplă. Unii dintre cei mai mari donatori ai campaniei lui Sherman sunt marile bănci și instituțiile financiare principale, ale căror interese sunt amenințate de creșterea criptomonedelor.

Dezvăluiri despre politicianul care critică criptomonedele

Potrivit OpenSecrets.org, printre companiile financiare care au donat sume semnificative congresmanului Sherman se numără Grupul Blackstone,BlackRock Inc, American Bankers Association, Capital One Financial, Asociația Națională Credit Union și Discover Financial Services.

Nu toți congresmanii sunt împotriva criptomonedelor. Unii chiar le susțin. Senatoarea republicană Cynthia Lummis speră să vadă Bitcoin ca pe o parte normală a unui portofoliu diversificat pentru a acoperi inflația. La începutul lunii iunie, Comitetul Republican a început să accepte donații criptografice pentru fondurile campaniei.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *