ALEGERI ÎN MOLDOVA. Maia Sandu: Avem informaţii şi probe că ţinta grupării criminale era să cumpere 300.000 de voturi. Nu vom renunţa, aşteptăm rezultatele finale

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că autorităţile Republicii Moldova au informaţii şi probe că ţinta grupării criminale care comite „un atac fără precedent” asupra democraţiei ţării, aluzie la reţeaua oligarhului prorus Ilan Şor, avea ca ţintă cumpărarea a 300.000 de voturi la scrutinul de duminică. Ea a îndemnat să se aştepte rezultatele finale ale votului de la alegeri.

Republica Moldova a organizat duminică alegeri prezidenţiale şi un referendum pro-UE ale căror rezultate preliminare au luat prin surprindere, pentru că nu reflectă ceea ce indicau sondajele. Astfel, contracandidatul Maiei Sandu, Alexandr Stoianoglo, fost procuror susţinut de socialiştii proruşi, are aproape 29 la sută din voturi, în condiţiile în care sondajele îl indicau la 9 la sută în intenţiile de vot.

De asemenea, referendumul pro-UE pare să fi fost respins cu aproape 54 la sută din voturi, în condiţiile în care sondajele arătau că sprijinul pentru integrarea europeană era de 55 la sută.

Reuters şi AFP au notat că aceste tendinţe, dacă se confirmă, reprezintă un şoc şi un eşec pentru conducerea şi guvernul proeuropean al Moldovei.

La o oră după miezul nopţii, preşedinta Maia Sandu a avut o scurtă declaraţie în care a vorbit despre „un atac fără precedent asupra democraţiei” al unei „reţele criminale” care a cheltuit milioane de euro şi a diseminat minciuni şi propagandă.

„Avem probe şi informaţii că ţinta era cumpărarea a 300.000 de voturi, compromiterea exerciţiului democratic şi răspândirea unui climat de frică şi panică în populaţie”, a declarat Maia Sandu. 

„Nu vom renunţa, aşteptăm rezultatele finale”, a spus în încheiere Maia Sandu, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@news20.ro.

spot_img