Dacă mi-ar fi spus cineva acum câțiva ani că voi merge la o ședință în care cineva îmi atinge ușor anumite puncte de pe cap timp de aproximativ o oră și că voi ieși de acolo cu senzația că am apăsat butonul de restart, probabil aș fi ridicat din sprânceană.
Așa am reacționat prima dată când am auzit de Access Bars.
Primele informații au venit, ca de obicei, din social media. Apoi au început să apară și recomandările unor persoane pe care le cunosc și care nu sunt deloc genul care încearcă orice terapie alternativă. Toți spuneau cam același lucru: „Nu pot explica exact ce s-a întâmplat, dar după ședință m-am simțit mult mai bine.”
Sincer, descrierea aceasta nu m-a convins prea tare. Din contră, mi s-a părut destul de vagă. Tocmai de aceea am început să citesc mai mult despre metodă.
Am aflat că Access Bars face parte din sistemul Access Consciousness și presupune atingerea ușoară a 32 de puncte de pe cap, fiecare asociat, în această metodă, cu diferite domenii ale vieții. Susținătorii tehnicii spun că ședința ajută la diminuarea încărcării mentale și favorizează relaxarea profundă. În același timp, am văzut și faptul că dovezile științifice sunt încă limitate, iar efectele raportate provin în mare parte din experiențele persoanelor care au încercat această practică, nu din studii clinice solide.
Mi s-a părut o abordare suficient de sinceră încât să îi acord o șansă.
Nu am mers cu așteptarea că îmi va schimba viața. Nu căutam revelații spirituale și nici soluții miraculoase. Eram doar într-o perioadă în care aveam impresia că mintea mea nu mai știe să stea pe pauză. Gânduri peste gânduri, liste mentale, lucruri începute și neterminate, stres acumulat fără să îmi dau seama.
Ședința în sine a fost surprinzător de simplă. La început încercam să analizez fiecare senzație. Însă, după câteva minute am renunțat complet la exercițiul acesta și m-am relaxat.
Nu pot spune că am adormit, dar nici nu eram pe deplin atentă la tot ce se întâmpla în jur. A fost una dintre acele stări dintre somn și veghe în care timpul pare să treacă altfel.
Ceea ce m-a surprins a fost ce s-a întâmplat după. Nu am ieșit euforică și nici cu impresia că am descoperit secretul universului.
În schimb, aveam o liniște pe care nu o mai simțisem de mult. Mintea părea mai puțin aglomerată. Nu dispăruseră problemele, evident, dar dispăruse senzația aceea că toate trebuie rezolvate simultan.
În seara respectivă am dormit foarte bine. Poate a fost efectul ședinței, poate faptul că reușisem, în sfârșit, să mă relaxez timp de o oră fără telefon și fără notificări. Probabil adevărul este undeva la mijloc.
În zilele următoare am observat un lucru interesant. Reacționam mai puțin impulsiv la lucrurile care, în mod normal, mă enervau aproape instant. Nu înseamnă că devenisem zen peste noapte. Pur și simplu aveam câteva secunde în plus înainte să răspund sau să mă consum inutil.
Este greu de explicat, dar parcă exista mai mult spațiu între gânduri.
Am continuat să citesc despre experiențele altor oameni și am observat că multe dintre ele seamănă cu ceea ce am simțit și eu: relaxare profundă, somn mai odihnitor, senzația de claritate mentală și o diminuare a stresului perceput. În același timp, literatura disponibilă subliniază că aceste efecte diferă de la o persoană la alta și că Access Bars nu înlocuiește tratamentele medicale sau psihoterapia atunci când acestea sunt necesare.
Cred că tocmai această nuanță este importantă. Mi se pare greșit să fie prezentată ca o soluție universală pentru orice problemă. La fel de greșit mi se pare să fie respinsă automat doar pentru că nu poate fi explicată complet prin mecanisme validate științific.
Eu o văd ca pe o experiență de relaxare profundă, comparabilă, într-o anumită măsură, cu senzația pe care o ai după un masaj foarte bun sau după o meditație. Doar că fiecare persoană reacționează diferit.
Dacă mă întreabă cineva astăzi dacă aș mai merge, răspunsul este da. Nu pentru că mă aștept să îmi rezolve problemele, ci pentru că mi-a oferit ceva ce uităm foarte des să avem: o oră în care creierul pare că încetinește suficient cât să te relaxezi.
Pentru ședința mea am ales să merg la Alina Ichim, în Iași, care are cabinet în clădirea Fundația Bucuria Vieții. Am apreciat faptul că nu mi-a promis rezultate spectaculoase și nu a încercat să îmi inducă așteptări. Mi-a explicat simplu cum decurge ședința, iar apoi m-a lăsat să îmi formez propria părere.
Dacă ești curios, cred că merită încercată pentru că uneori cea mai bună metodă de a înțelege o experiență este să o trăiești, fără așteptări și fără concluzii trase înainte de vreme.
