Am testat AI-ul care-mi schimbă fața pe noul Samsung Galaxy S25 Ultra

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Te-ai săturat să-ți iasă pozele de grup cu ochii închiși, să faci editări video care durează mai mult decât concediul din care te-ai întors sau să filmezi un concert și să obții o pastă de pixeli în loc de artistul tău preferat? Și eu, din fericire Samsung a băgat AI-ul în priză și a scos Galaxy S25 Ultra, un telefon care se joacă cu imaginea aproape la fel de bine ca un editor profesionist după ce a dormit 8 ore și a băut două cafele. 

Am vrut să testez cât de avansată este cea mai nouă versiune de Galaxy AI și am explorat câteva dintre cele mai interesante funcții care mi-ar îmbunătăți mie personal viața, pentru că, până la urmă, revin la vorba șahistului Garry Kasparov: „Viitorul nu va fi om versus mașinărie, ci om alături de mașinărie”.

AI-ul care îți salvează fața (la propriu)

După cum se vede în imaginea de mai sus, eu am genul de față care iese cu greu bine în poze, pentru că tind să clipesc instinctiv când mi se face poză (plus alte motive mult mai subiective). Funcția Best Face e pentru cei ca mine care își doresc totuși să nu pară adormiți sau chinuiți în poze, dar nu reușesc. Practic, dacă ai făcut un set de cadre la o petrecere și fiecare persoană arată ok într-o poză diferită, AI-ul combină expresiile bune din toate și îți livrează cele mai clare variante de fețe pe care le-ai făcut cât ai stat la poză pentru a-ți alege singur cadrul perfect. Trebuie doar să ai pornită funcția de motion photo și să ai o lumină decentă. Intri în Gallery pe poza dorită, dai slide jos ca să vezi detaliile pozei și alegi Choose best face. Odată ce-ai ales fața potrivită, AI-ul o înlocuiește natural în poza în care aveai ochii închiși, de exemplu. Totul fără să mai rogi pe nimeni cu „hai să mai stăm o dată la poză, că am clipit”.

Zoom care nu-ți pixelează imaginea

Ai încercat vreodată să faci zoom la un detaliu și ai ajuns cu o poză care arată precum ceva ce desenai în Paint la 10 ani? Galaxy S25 vine cu un zoom AI care menține detaliile și claritatea chiar dacă stai la 15 metri distanță. Ce înseamnă asta pentru tine: Nu mai trebuie să urci pe vârfuri ca să vezi surprinzi fața artistului favorit la un concert sau, ca în cazul meu de aici, să vezi dacă obiectul mic de pe clădirea de vizavi este un porumbel sau o gură de aerisire. Stai chill, scoți telefonul și surprinzi momentul fără să distrugi calitatea.

Video ca de TikTok, dar fără să-ți pierzi mințile la montaj

Cei de la Samsung pare că și-au zis că, dacă tot filmăm nonstop tot ce facem cu telefonul, măcar să nu ne mai chinuim cu editarea. Așa că a băgat două funcții AI super utile: AutoTrim și Audio Eraser.

AutoTrim îți scanează filmările și scoate doar părțile bune. Fără cadre plictisitoare, fără tremurat inutil. De exemplu, ai fost la mare, ai 40 de minute de filmări cu picioare lovite de valuri, apusuri și prietenii tăi care se chinuie să joace volei. AutoTrim îți face rezumatul mișto în 30 de secunde. Intri în Gallery, Menu și Studio, dai new project și îți selectezi filmările pe care le vrei combinate și ai un mini aftermovie peste care poți să adaugi text, muzică sau emojis.

Adevăratul miracol pentru mine este Audio Eraser. Da, știu, sună a film cu Schwarzenegger, dar de fapt e o funcție AI care scoate zgomotele de fundal din video-uri. De exemplu, dacă filmezi sau faci vlog din centru probabil că vrei ca lumea să te audă lumea pe tine, nu traficul. AI-ul zice „no worries” și păstrează doar vocea ta. Estompează aproape perfect vânt, zgomoturi de fundal, chiar și oameni care vorbesc peste tine.

Ai și vibe de film indie, dacă asta cauți

Funcția Log Video e pentru oamenii care nu vor doar să filmeze, ci să creeze. E acel mod de filmare pe care îl folosesc profesioniștii, unde controlezi tot: expunere, contrast, culori.

Ce poți face cu el: Vrei să editezi un video cu tine cu filtre pastelate și lumini dreamy? Se poate. Vrei să faci un clip dramatic cu umbre și tonuri reci, ca într-un serial nordic? Go for it. Aici nu e vorba doar de filtre cute de Insta, e efectiv ca un LUT de filmare profesionist din care să simți că poți face modificări 

E genul de funcție foarte relevantă pentru creatori de conținut, pentru că te ajută să faci videouri la o calitate pentru care ai fi avut nevoie de camere de filmat mult mai scumpe decât un telefon, plus că te scutește de timpul de producție și colorizare. De asemenea, e util și pe partea de post-producție, că ai opțiuni speciale de control al culorilor, umbrelor, tonalităților și alte informații despre imagine care te vor ajuta la montaj.

În concluzie, Samsung Galaxy S25 Ultra nu mai e doar un telefon cu o cameră bună. E un asistent creativ care înțelege că nu ai timp, nervi sau chef să refaci lucruri de zece ori. Face poze bune fără să clipească (la propriu), scoate sunete inutile din video-uri, îți montează concediul cât bei cafeaua și filmează cu culori ca-n White Lotus dacă vrei să te iei în serios. E pentru oricine vrea conținut mișto, fără să termine 5 ani de UNATC. Telefonul face treaba grea. Tu doar trăiește momentul. Și bagă-l pe story.

Articol susținut de Samsung

spot_img