Când inspectorii de la Concurență au intrat în bănci pentru a investiga posibila manipulare a indicelui ROBOR, au luat telefoanele dealerilor care cotau efectiv, potrivit informațiilor din bănci. Timp de 8 ore, au verificat toate aplicațiile prin care ar fi putut comunica cu alți dealeri.
- Cum arată sistemul în țări comparabile cu a noastră?
Orice comunicare între dealerii care participă la fixingul zilnic din care se formează ROBOR poate avea loc doar pe canalele Reuters. Discuțiile sunt înregistrate.
Concurența a admis că nu a găsit proba unui cartel. Dar a amendat 10 bănci cu 700 de milioane de euro și a argumentat că a existat „un schimb de informații care permite participanților la fixing să se ducă mai sus decât condițiile de piață ar impune”, după cum a spus Bogdan Chirițoiu într-un interviu pentru HotNews.
Fiecare participant a văzut cotațiile celorlalți. Dar cum s-a întâmplat asta? Pentru că asta e esența discuției.
La rândul lor, băncile spun că ele nu fac decât să respecte regulamentele în vigoare.
În ziua când au descins la bănci, oamenii Consiliului Concurenței au cerut telefoanele dealerilor. Aceștia le-au deparolat și le-au predat. Le-au primit înapoi după aproximativ 8 ore, susțin oameni din bănci.
Iar băncile susțin că au aplicat art 5 din Norma 4/1995 a BNR.
În această normă se spune: „Instituțiile de credit participante pe piața monetară interbancară sunt obligate să afișeze permanent, prin sisteme de difuzare a informației (tip Reuters), nivelurile orientative ale ratelor dobânzilor”.
„Marja dintre rata dobânzii la operațiunile de atragere și cea de la operațiunile de plasare va fi determinată liber pe piață. Cotațiile pe piață vor avea ca bază procentul de dobândă cu două subdiviziuni”.
„Instituțiile de credit participante pe piața monetară interbancară vor fi obligate să coteze următoarele scadențe:
O/N – o zi;
T/N – o zi cu data decontării în ziua lucrătoare următoare datei tranzacției;
1W – o săptămână;
1M – o lună;
3M – 3 luni;
6M – 6 luni;
9M – 9 luni
12M – 12 luni.”
Când stai de vorbă cu fiecare din părțile implicate, înregistrezi argumentele fiecăruia. Au existat multe discuții off the record în aceste zile. Vom respecta înțelegerile, nu cităm, nu utilizăm genul acesta de informații. Dar e clar că fiecare parte, atât Consiliul Concurenței, cât și cele 10 bănci, sunt absolut convinse de propria dreptate integrală și de necombătut.
Au discutat pe telefoane?
Bogdan Chirițoiu are dreptate când spune că băncile pot manipula un indice oarecare și cazuri au fost destule. Dar pentru a da amenzi trebuie să probezi că au făcut-o. Presa nu poate primi raportul Concurenței decât undeva prin toamnă.
La rândul lor, băncile spun că ele doar au respectat legea impusă de BNR. Dacă legea e anticoncurențială, să o schimbe. Dar deocamdată acestea sunt regulile jocului.
Și atunci, întrebarea e ce au găsit în telefoane? Au discutat dealerii altfel decât pe sistemul Reuters, ceea ce e interzis?
Arhitectura sistemului care își arată acum limitele
Scandalurile LIBOR și EURIBOR de la începutul anilor 2010 au schimbat fundamental felul în care lumea privește ratele de referință interbancare.
Nu pentru că au demonstrat că bancherii sunt mai răi decât credeam – deși în unele cazuri manipularea a fost flagrantă și urmărită penal – ci pentru că au arătat o vulnerabilitate structurală: orice indice construit din cotații „forward looking” conține un stimulent de distorsionare.
Fie că este vorba de interes personal direct, fie de efectul subtil al informației împărtășite, mecanismul creează o presiune sistematică spre supraevaluare.
Ce a făcut Polonia
Polonia a ajuns la această concluzie și a acționat în consecință.
WIBOR – echivalentul polonez al ROBOR – va fi eliminat și înlocuit cu POLSTR, un indice calculat pe baza tranzacțiilor efective, nu a estimărilor. Un fel de IRCC, mai pe românește.
Procesul este sistematic, reglementat, cu un calendar clar: produse financiare noi bazate pe POLSTR din 2026, credite noi din 2027, eliminarea completă a WIBOR până în 2027-2028.
Nu este o reformă cosmetică, cât mai degrabă o recunoaștere că problema nu poate fi rezolvată prin supraveghere mai strictă a unui mecanism, ci că mecanismul însuși trebuie schimbat.
Motivul reformei: spre deosebire de WIBOR, care se determina pe baza tranzacțiilor și prognozelor pieței interbancare, noul index este calculat pe baza tranzacțiilor efective ale entităților cu instituții financiare și companii mari.
Cehia a schimbat administratorul propriului „ROBOR” – PRIBOR
Cehia, în schimb, a ales să mențină PRIBOR (adică ROBOR-ul lor), schimbând administratorul. ȘI acolo au fost acuzații de posibilă manipulare a PRIBOR-ului. Ministerul ceh de Finanțe a solicitat băncii centrale (CNB) să investigheze dacă rata dobânzii interbancare ar fi putut fi manipulată, scria Reuters în 2015.
Într-o scrisoare trimisă guvernatorului băncii centrale, Miroslav Singer, ministrul adjunct al finanțelor, Martin Pros, a făcut referire la „rapoartele tulburătoare privind ratele PRIBOR, dintre care cele mai grave includ îngrijorări legate de manipularea acestora”.
Nu s-au găsit dovezi, dar în locul Băncii Centrale au pus un administrator independent, lăsând mecanismul de cotare neatins (care e similar cu cel de la noi).
Cazul Ungaria și ce face România
Ungaria urmează un model similar cu BUBOR: banca centrală și asociația bancară împart responsabilitatea, cotațiile fiecărei bănci sunt publice prin Reuters, iar acolo se fac analize statistice periodice de conformitate. Mai multă transparență, aceeași arhitectură de bază.
România a ales un drum propriu, care nu seamănă pe deplin cu niciunul dintre modelele regionale. IRCC – Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor – a fost introdus în 2019 ca alternativă la ROBOR pentru creditele ipotecare noi. Spre deosebire de ROBOR, IRCC este calculat pe baza tranzacțiilor efective din trimestrul anterior, nu a cotațiilor declarate de bănci. Prin această logică, se apropie de ceea ce încearcă Polonia să construiască sistematic.
Problema este că IRCC a apărut nu ca parte a unei reforme structurale a pieței de referință, ci ca răspuns la o presiune politică și socială în momentul în care ROBOR crescuse brusc și rata dobânzilor la credite devenise o temă electorală.
Cei doi indici coexistă astăzi – ROBOR pentru corporații și produse mai vechi, IRCC pentru creditele ipotecare noi – fără ca arhitectura mai veche să fi fost reformată.
Rezultatul este o piață cu două viteze: o parte din debitori protejați de volatilitatea unui indice bazat pe estimări, o altă parte expusă în continuare aceleiași vulnerabilități structurale pe care Polonia a decis să o elimine.
Echilibrul incomod
A fi imparțial față de toate părțile implicate în această dezbatere înseamnă a accepta că nimeni nu minte, dar și că asta nu este suficient. Băncile respectă regulamentele existente, chiar dacă acestea au fost scrise pentru o altă epocă și o altă înțelegere a riscului sistemic. Autoritățile de supraveghere semnalează probleme a avea instrumentele necesare să le rezolve. Debitorii suportă consecințele unei arhitecturi pe care nu au ales-o și pe care evident că nu o pot influența.
Cazul polonez poate fi un exemplu despre cum se poate ieși din acest impas. Doar că soluția necesită voință politică, coordonare instituțională și un orizont de timp pe care politica electorală îl comprimă, de regulă, suboptimal.
După ce cazul de 700.000.000 de euro va fi rezolvat în instanță rămânem cu o altă întrebare. O întrebare și mai importantă. În 2026, mai are sens să construim piețele de referință pe estimări declarative ale băncilor? Pentru că există alternative bazate pe tranzacții reale, care funcționează în economii comparabile cu a noastră.
