Andrei Klișas, senator al partidului lui Putin: Programul de înlocuire a importurilor “a eșuat complet”

“Când am avut primul meu copil, existau toate aceste opțiuni: Mothercare, Zara, orice”, a declarat Evgenia Marșeva, o arhitectă în vârstă de 33 de ani. Dar când a mers luna aceasta la cumpărături în Moscova pentru nou-născutul ei, multe dintre magazinele acestor mari mărci de retail fuseseră închise, scrie The Guardian.

Rusia inlocuieste Coca Cola cu un produs autohton – Komi ColaFoto: Captura

“Acum, pot găsi doar produse rusești foarte ieftine sau extrem de scumpe. Am fost crescută cu povești despre alegerile limitate pe care le aveau părinții mei în timpul Uniunii Sovietice. Nu m-am gândit niciodată că asta se va întoarce”, povestește Marșeva.

După trei luni de război, Rusia a devenit cea mai sancționată țară din lume, iar aproape 1.000 de mărci străine – majoritatea în mod voluntar – și-au restrâns operațiunile în această țară, potrivit înregistrărilor ținute de Școala de Management Yale.

Exodul companiilor a continuat săptămâna aceasta, McDonald’s anunțând oficial că va părăsi Rusia după trei decenii.

Ajutat de prețurile în creștere ale exporturilor de petrol și gaze, Kremlinul a reușit până acum să continue să-și finanțeze eforturile de război, țara cheltuind până la 300 de milioane de dolari pe zi pentru apărare luna trecută, dublu față de perioada de dinainte de război, potrivit datelor Ministerului de Finanțe.

Între timp, controalele de capital pe care Rusia le-a impus pentru a-și proteja sectorul financiar la sfârșitul lunii februarie au făcut ca rubla să devină cea mai performantă monedă din lume.

Cu toate acestea, pentru mulți locuitori din Moscova și din alte orașe rusești, izolarea politică și economică din ce în ce mai mare a țării are un impact direct asupra mijloacelor lor de trai.

“De când a început conflictul, fiecare pas pe linia de producție este o luptă”, a declarat Vladimir Kukușkin, director al unei companii de tipărire din Ekaterinburg, al patrulea oraș ca mărime din Rusia.

Kukușkin s-a plâns că, după ce Adobe a anunțat că software-ul său nu va fi disponibil în Rusia, a trebuit să găsească noi modalități de a-și proiecta produsele, în timp ce prețurile în creștere ale cernelii și hârtiei au pus și mai mult presiune asupra afacerii sale.

“De asemenea, a fost greu să-mi promovez afacerea, deoarece Instagram și Facebook sunt blocate. Acestea ar putea părea lucruri mărunte, dar se adună cu adevărat”, a spus el.

Restaurant McDonald’s din Rusia Foto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Sancțiunile au trimis industria auto înapoi în anii ’80

Cu toate acestea, exodul actual al firmelor a pus din nou în lumina reflectoarelor eșecurile țării de a produce multe dintre bunurile de consum cu care rușii se obișnuiseră, a declarat Maria Șagina, cercetător la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.

“Economia rusă este încă extrem de dependentă de importuri. De exemplu, 90% dintre brutăriile din Rusia funcționează cu echipamente importate, în principal europene. Scăderea importurilor va avea un impact uriaș asupra produselor disponibile în țară”, a spus ea.

Ar fi deosebit de dificil pentru companiile rusești să înlocuiască produsele tehnologice și microcipurile străine, a adăugat Șagina.

Eforturile Rusiei de a copia platformele de socializare interzise au fost întâmpinate cu ironii, în timp ce sancțiunile au trimis industria auto înapoi în anii ’80, noile mașini nefiind obligate legal să aibă airbaguri, care nu mai pot fi acum importate din vest.

Într-o recunoaștere flagrantă a dificultăților țării de a înlocui produsele, Andrei Klișas, un senator din partea partidului de guvernământ Rusia Unită al lui Putin, a declarat săptămâna aceasta că programul de înlocuire a importurilor “a eșuat complet”. (integral pe The Guardian)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *