Apare o nouă taxă în Europa. Ce se întâmplă cu prețul carburantului – Capital

Reuters a consultat un proiect de document al Comisiei Europene privind stabilirea unei taxe minime la nivel european pentru combustibilii de aviație poluanți.

Mai exact, potrivit sursei citate, Executivul comunitar lucrează la o revizuire a impozitării energiei în UE, ca parte a legislaţiei ce va fi anunţată pe 14 iulie pentru îndeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile să scadă mai rapid în toate sectoarele, de la agricultură şi până la industria grea.

De menționat este faptul că proiectul vizează doar aviația, unde nu se aplică taxele UE privind combustibilul.

Sursa citată mai arată că exceptarea “nu este în concordanţă cu actualele politici şi schimbări climatice”, iar reglementările fiscale ale UE promovează combustibilii fosili faţă de sursele de energie verde şi trebuie modificate pentru a sprijini obiectivele climatice ale blocului comunitar, se arată în documentul consultat de Reuters.

Totodată, propunerea mai prevede și impunerea unui nivel minim de impozitare la nivelul blocului comunitar pentru produsele energetice livrate pentru a fi utilizate drept carburanţi pentru aeronave pentru zborurile din interiorul UE.

Când se aplică noua taxă

În ceea ce privește perioada de aplicare a noii taxe, documentul arată că începând cu anul 2023, taxa minimă de impozitare a carburanţilor pentru aeronave va începe de la zero şi va creşte gradual timp de zece ani, până când va fi impusă integral.

De menționat este faptul că, în proiect nu se specifică nivelul taxei ce va fi în final. Mai trebuie subliniat faptul că în cazul combustibililor sustenabili, cum ar fi hidrogen pe bază de surse regenerabile de energie şi biocombustibilii avansaţi, nu se va aplica taxa minimă de impozitare pe o perioadă de zece ani.

Documentul precizează că scopul acestei propuneri este încurajarea companiilor aeriene să treacă la combustibilii sustenabili, cum ar fi e-kerosen, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Totuși, costurile folosirii combustibililor sustenabili sunt ridicate şi în prezent reprezintă mai puţin de 1% din consumul de carburanţi pentru aeronave din Europa.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *