Arafat: Creşterea numărului de cazuri pe plan naţional nu se datorează doar litoralului / Asimptomaticul transmite virusul – Coronavirus

„Dacă vrem să luăm realitatea, creşterea numărului de cazuri pe plan naţional nu se datorează doar litoralului, poate acolo sunt unele cauze, dar e clar că în unele zone nu se respectă regulile. Acolo transmiterea este în comunitate şi acolo trebuie să iei anumite măsuri”., a spus Raed Arafat, la Digi 24.
Un alt aspect subliniat de secretarul de stat este legat de asimptomatici care transmit viusul.
„Sunt deja date care se dau, dr Fauci spune clar că unul dintre motivele transmiterii din ultima perioadă rămân tinerii. Au luat-o că ei nu păţec nimic grav, pe lângă campaniile care îndemană să nu respecte regulile, e vară, e frumos şi mulţi lasă garda jos şi nu mai respectă regulile pentru că pe ei nu-i afectează. A fost o discuţie care a dus pe multă lume în eroare: asimptomaticul transmite totuşi. Asimptomaticul, poate el nu are nicio problemă, dar el transmite. Studiile arată clar că trei zile înaintea apariţiei simptomelor pot să fie zile în care persoana este chiar foarte contagioasă”, a mai spus Arafat. (news.ro)