Armata ucraineană vorbește de lovituri „inevitabile” în Crimeea: „Bumbacul va înflori”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Atacurile asupra unei importante instalaţii de depozitare a petrolului din Crimeea ocupată de Rusia sunt „inevitabile”, a declarat un oficial ucrainean, după ce astfel de atacuri cu drone împotriva respectivei instalaţii ar fi avut loc în noaptea de joi spre vineri, deşi ruşii spun că le-au anihilat, relatează CNN și News.ro.

Fregata „Amiral Makarov” in largul FeodosieiFoto: Sergei Malgavko / TASS / Profimedia

„Toată lumea ştie că există o instalaţie de depozitare a petrolului foarte mare (în Feodosia), unde pot fi stocate rezerve foarte mari pentru Flota Mării Negre”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a armatei ucrainene din regiunea de sud.

„Este clar că (ruşii) vor apăra această zonă. Şi este clar că logistica inamicului este concentrată într-o oarecare măsură în aceste locuri. Iar aprovizionarea cu combustibil şi lubrifianţi este o componentă foarte importantă a pregătirii pentru luptă. Prin urmare, „bumbacul” (exploziile) va înflori. Şi este inevitabil”, a adăugat ea.

Comentariile sale vin după ce s-a raportat că mai multe drone au vizat instalaţia din Feodosia, aflată pe coasta de sud a Crimeei. Ministerul rus al apărării a declarat că un total de 13 drone au fost doborâte în Crimeea în cursul nopţii.

Rybar, un cunoscut blogger militar rus a scris că grupuri de drone au luat diferite rute deasupra Crimeei în atacul de peste noapte. Primele şase, a susţinut Rybar, au fost suprimate prin bruiaj electronic. Însă „atacul principal al inamicului a fost concentrat pe Feodosia, unde trupele ruseşti au doborât şapte UAV-uri (trei cu S-400, patru cu tunuri antiaeriene ZU-23-2)”, a susţinut Rybar.

„Una dintre drone a aterizat în apropierea unui depozit de petrol din oraş, nu există încă date privind pagubele”, a afirmat aceeași sursă. Nu este clar dacă acest atac a fost coordonat cu cel asupra portului Novorossiysk din regiunea Krasnodar, în partea de est a Mării Negre.

Ucraina vorbește tot mai deschis despre lovituri asupra rușilor din Crimeea

Comentariile făcute vineri de Natalia Humeniuk vin la doar o zi după ce Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksii Danilov, a confirmat că Ucraina s-a aflat în spatele ambelor atacuri asupra Podului Kerci ce leagă Crimeea de Rusia continentală.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost „implicat în ambele incidente”, a spus el.

Podul Kerci, care leagă Crimeea ocupată de Rusia, a fost avariat pentru prima dată în urma unei explozii la 8 octombrie 2022. Mai multe secțiuni ale podului rutier s-au prăbușit, forțând închiderea acestuia pentru trafic.

Apoi, în iulie anul acesta o altă explozie a avut loc pe podul rutier, provocând prăbușirea unei secțiuni, dar podul feroviar a rămas deschis.

Ucraina nu a revendicat responsabilitatea pentru niciunul dintre cele două incidente la momentul respectiv deși în cazul celui de-al doilea atac a insinuat puternic că ar fi responsabilă de organizarea sa.

Urmărește ultimele evoluții din a 527-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

spot_imgspot_img