Sase procurori au fost pusi sub invinuire de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru ca ar fi incercat sa fraudeze un concurs de promovare in functii de conducere. Cativa dintre magistratii care au participat la examenul pentru ocuparea unui post de conducere in cadrul Parchetelor din Capitala si din tara sunt banuiti care ar fi incercat sa obtina ilegal subiectele de la concurs. DNA a chemat astazi la audieri mai multe persoane care au avut legatura cu elaborarea subiectelor.
Procurorii audiati fie au candidat, fie au facut parte din comisia de examinare de la concursul pentru sefia mai multor Parchete. DNA le-a cerut organizatorilor, inca de acum trei saptamani, lucrarile mai multor participanti. Anchetatorii ii acuza pe procurori ca au fraudat examenul organizat, pe parcusul ultimelor doua luni, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului National al Magistraturii.
Din comisia de examinare aprobata de CSM au facut parte doi procurori din Parchetul General, doi din Parchetele de Curti de Apel si trei specialisti in management si comunicare.
Ultima etapa a concursului s-a incheiat duminica trecuta, cu proba scrisa. Pentru aceasta au fost intocmite trei variante de subiecte a cate 150 de intrebari, pastrate in conditii de maxima securitate, spun organizatorii.Suspiciunile sunt legate in special de modalitatea de notare a proiectelor de management ale celor 39 de candidati. Orice masura preventiva impotriva unui magistrat trebuie avizata de Consiliul Superior al Magistraturii.
Institutul National al Magistraturii a cerut vineri CSM suspendarea sau inghetarea concursului de numire in functii de conducere atat pentru procurori cat si pentru judecatori si anularea acestuia daca acuzatiile legate de fraudarea examinarii la procurori se confirma. De asemenea, INM a cerut suspendarea temporara a organizarii oricarui alt concurs/examen pana la clarificarea situatiei de fapt.Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a precizat vineri ca nu fusese sesizat oficial fata de informatiile privind posibila fraudare a concursului/examenului pentru numirea in functii de conducere a procurorilor de catre anumiti candidati, prin obtinerea subiectelor de concurs cu complicitatea unor membri ai comisiei de examinare. Presedintele Comisiei de la concursul pentru functii de conducere in parchete, procuror Gabriela Ghita de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost audiat vineri la DNA in legatura cu suspiciunea fraudarii examenului in care au fost puse sub invinuire mai multe persoane. Gabriela Ghita a fost procuror general adjunct atunci cand procuror general era Ilie Botos.
Procurorii DNA au contiunat vineri audierile in dosarul legat de fraudarea concursului pentru posturi de conducere la parchete, pana la aceasta ora fiind puse sub invinuire patru persoane, printre care si procurorul Sterian Guli. DNA a anuntat joi ca procurorii desfasoara o ancheta penala care vizeaza aspecte legate de posibila fraudare a examenului pentru ocuparea unor functii de conducere in cadrul parchetelor, fiind puse sub invinuire mai multe persoane din magistratura.
Sterian Guli, cel care a castigat concursul pentru postul de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti impreuna cu alti procurori au fost ridicati si audiati la Sectia I a DNA, fiind anchetati in legatura cu infractiuni de dare de mita. Guli ocupa postul de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Urziceni. Concursul sau examenul pentru numirea in functii de conducere a procurorilor la parchetele de pe langa curtile de apel, tribunale, tribunale specializate si judecatorii a fost organizat in perioada 28 octombrie – 25 noiembrie 2007.





