“Anvergura” balcanica a afacerilor lui Gruia Stoica si a firmelor Grampet si GFR
Gruia Stoica / FOTO: Mediafax
Din Serbia, firma lui Gruia Stoica si Vasile Didila a fost data afara. Martorii spun ca, de la Smederevo, oamenii lui Stoica si Didila au fost scosi sub protectia autoritatilor cu ajutorul unui tanc. Firma lui Stoica si Didila nu a respectat angajamentele de la privatizare, personalul a intrat in mare fierbere, drept care statul sarb a fost obligat sa recurga la anularea contractului. Intr-un comunicat trimis la redactia noastra, grupul lui Gruia Stoica si Vasile Didila recunoaste ca a fost dat afara din Serbia. Ba ni s-a transmis ca investitorul nostru a recurs la un proces intentat la un organism international. Astazi publicam si un document sarb care ne arata ca, in Serbia, firma lui Gruia Stoica are 1 (unul) angajat iar conturile sale sunt in stadiul de “frozen transaction account” (usor de inteles chiar si pentru engleza lui Relu Fenechiu, adica inghetate, nefolosibile) iar statutul firmei Eurorail este de “insolvency procedure”. Asadar, marele nostru transportator regional este nul. In Serbia, el nu mai depaseste paginile registrului comercial.Situatia firmei in SerbiaIn Ungaria, situatia pare oarecum diferita. Firma lui Stoica si Didila are oarece activitate, o cifra de afaceri maricica pentru un restaurant, dar nesemnificativa pentru un transportator de anvergura, desi inregistreaza un profit de 1 milion de dolari. Cel putin, asa ne arata documentele oficiale ale societatii Grampet Debreceni Vagongyar Kft. semnate de chiar “presedintele” (cum ii place sa fie numit) Gruia Stoica:”In baza raportului anual pe 2012, Fondatorul stabileste totalul general al bilantului contabil in valoare de 1.852.706 mi Ft, cu un profit contabil in valoare de 300.100 mii Ft pe care le aproba (la Toflea, gramatica limbii romane nu s-a prea predat la scoala!) cu conditia ca profitul sa fie trecut in rezerva din rezultat. SC Grampet, Gruia Stoica, presedinte”.Bilantul contabilConform bilantului, profitul este eminamente contabil. O lectura a datelor fiscale ale firmei din Debretin a marelui investitor din satul turnuletelor din Moldova ne arata insa cateva lucruri cel putin nefiresti. O mare parte din activitatea inregistrata de Grampet Debreceni Vagongyar Kft. este derulata cu chiar firmele lui Gruia Stoica din Romania. Cel mai important partener al firmei romanesti din Ungaria este chiar Grampet SA din Romania. Pe locul al doilea ca importanta se afla un alt partener important din Romania. Adica tot o firma a lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Roman SA. Pe locul trei, marea afacere romaneasca din Ungaria are un alt partener roman. Cine sa fie, cine sa fie? Nici mai mult, nici mai putin decat marea catastrofa cu aer de gainarie economica numita SC Rolling Stock Company, rezultata dintr-o asociere intre CFR Marfa, firmele lui Gruia Stoica si o banca. Pe locul al patrulea se afla tot o firma a magnatului de fier vechi din Tofela. Adica Reva SA Simeria! Abia pe locul al cincilea intre partenerii firmei ungaro-romane apare un partener mai ciudat. Tot roman, dar mai putin cunoscut! La Registrul Comertului, si acesta apare a fi tot din grupul lui Gruia Stoica, dupa ce initial i-a apartinut lui Cristian Burci. Culmea este ca firmele lui Cristian Burci, falite la un moment dat, apar si pe urmatoarele locuri din clasamentul partenerilor asa-zisului transportator ungar, fondat la Debretin de Gruia Stoica. Este vorba de Astra Rail Industriess si Sc Servtrans SA. Citeste mai …