„Marley and Me”, pe primul loc in box office-ul nord-american

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Filmul „Marley and Me”, o comedie cu Jennifer Aniston si un labrador plin de energie, s-a situat pe prima pozitie in box office-ul nord-american, pentru a doua saptamana consecutiv.

Lansat in cinematografele nord-americane in Ajunul Craciunului, filmul „Marley and Me” a obtinut incasari de 24 de milioane de dolari de vineri pana duminica, potrivit Exhibitor Relations. De la lansare, filmul a obtinut incasari totale de 106,5 milioane de dolari.

Comedia fantastica „Bedtime Stories”, a studiourilor Disney, cu Adam Sandler in rolul principal, se mentine pe a doua pozitie in clasament, cu incasari de 20,3 milioane de dolari la sfarsitul saptamanii trecute si cu un total de 85,3 milioane de dolari in cele zece zile de la lansare.

La mica distanta, pe locul al treilea in acest clasament se afla „Strania poveste a lui Benjamin Button”, cu incasari de 18,4 milioane de dolari. Filmul este inspirat dintr-o nuvela a lui F. Scott Fitzgerald, in care eroul principal, interpretat de Brad Pitt, isi traieste viata in sens invers, incepand de la varsta de 80 de ani. Filmul a obtinut incasari totale de 79 de milioane de dolari cele doua saptamani de la lansare.

Thriller-ul istoric „Valkyrie”, in care Tom Cruise interpreteaza rolul unui ofiter din miscarea de Rezistenta germana insarcinat cu asasinarea lui Hitler, se afla pe locul al patrulea, cu incasari de 14 milioane de dolari de vineri pana duminica. De la lansare, in urma cu doua saptamani, filmul a obtinut incasari totale de 60,7 milioane de dolari.

Comedia „Yes Man”, in care Jim Carey joaca rolul unui barbat care a hotarat sa spuna intotdeauna „Da”, se mentine pe locul al cincilea, cu incasari de 13,8 milioane de dolari, fiind urmat, pe locul al saselea, de comedia dramatica „Seven Pounds”, cu Will Smith in rolul unui barbat bantuit de un mare secret, care a obtinut incasari de 10 milioane de dolari.

Pe pozitia a saptea se mentine filmul de animatie „The Tale of Despereaux”, care prezinta povestea unui soricel cu ambitii mari si care a avut incasari de 7 milioane de dolari.

Filmul „Doubt” a urcat pe locul al optulea, cu incasari de 5,03 milioane de dolari, iar remake-ul SF „Ziua in care pamantul se opri”, cu Keanu Reeves, a coborat pe locul al noualea, cu incasari de 4,8 milioane de dolari.

Filmul „Slumdog Millionaire”, al britanicului Danny Boyle, se afla pe pozitia a zecea, cu incasari de 4,8 milioane de dolari. Actiunea filmului are loc in Bombay si urmareste povestea unui tanar indian analfabet care castiga, in ciuda tuturor asteptarilor, versiunea locala a jocului de televiziune „Vrei sa fii miliardar”.

spot_img