Grupuri de 20-30 de oameni, agitate de membri ai unor partide politice, persoane care adunau semnaturi pentru demiterea lui Basescu si care refuzau sa le spuna protestatarilor de unde sunt si ce fac cu listele, aceeasi imbinare intre sloganurile politice si strigaturile de pe stadioane au caracterizat ziua a sasea a manifestatiilor din Bucuresti.
Aproximativ 300 de oameni au ramas pana seara tarziu in fata Teatrului National. Unul dintre grupurile de manifestanti era condus de o membra a PSD Bucuresti. „Sa plece Basescu, asta vreau eu si toti cei din jurul meu. Ne-am saturat de el. Noi am venit sa sustinem mitingul spontan, ca altfel lumea pleaca acasa”, ne-a declarat femeia. Ea a recunoscut ca si-a facut putin curaj inainte de miting, „am baut o bere, sa ma incalzesc”. La grupul pesedistei au aderat si revolutionarii membri ai Ligii lui Rudi Smutzer, dar si cei din subordinea lui Bebe Ivanovici. De altfel, unele surse sustin ca acestia au realizat si o mare parte a banerelor care au fost distribuite in piata protestatarilor. Cel mai mare necaz al revolutionarilor este indemnizatia de 2000 de lei lunar, pe care au pierdut-o de anul acesta.
„Sa vina PSD, sa am cu ce creste copilul”
„Sa plece Basescu si Boc, sa vina ceilalti, PSD sa ne dea bani. Eu am 20 de ani, un copil, n-am serviciu, ce mananc? Sa fur? Sa vina ceilalti, sa am eu cu ce-mi creste copilul”, astfel ne-a explicat un bucurestean prezenta lui in Piata Universitatii. Femeia de langa ei completeaza: „Si ne-au zis ca le drumul si celor din puscarii, care au furat deoarece Basescu nu ne-a dat bani”. ?Un alt grup mare, de peste 40 de persoane, dotat cu numeroase pancarte, dintre care una cu Rosia Montana, pare condus de omul cu pancarta pe care e scris ” Ce vrem noi?” Nu au vrut sa spuna din ce localitate au venit in Bucuresti ?si nici carei asociatii apartin, dar era evident ca ?se cunosteau bine intre ei. Unul personaj din grup care avea o pancarta bine realizata ne-a spus ca a cumparat-o dintr-un magazin. Cand l-am intrebat ce magazin vinde banere anti Basescu, omul a intors-o si a spus ca de fapt a luat-o de pe Internet. De altfel, suspiciunea si teama de a-si declina identitatea a devenit o alta caracteristica a protestului bucurestean.
Asa se face ca un barbat si o femeie adunat semnaturi pentru demiterea lui Traian Basescu din …





