A fost desemnat un nou presedinte pentru comisia de cod electoral

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Alina Novaceanu – Mediafax Publicat la: 25.03.2015 11:06 Ultima actualizare: 25.03.2015 11:07

Comisia de cod electoral a stabilit, miercuri, ca deputatul PNL Mihai Voicu sa fie presedinte al acestei comisii, in locul lui Valeriu Zgonea, care s-a retras.

Voicu detinea functia de vicepresedinte al comisiei, functie in care a fost desemnata Gabriela Podasca, deputat PSD.
Membrii comisiei au decis sa continue dezbaterea cu modificarea proiectului de lege privind alegerile parlamentare, iar, pana in 15 aprilie, subcomisia care se ocupa cu acest proiect urmeaza sa-l prezinte comisiei.

„Misiunea acestei comisii consta in elaborarea unor proiecte de lege pe cateva domenii. Trei dintre aceste legi au fost finalizate, una deja fost aprobata – legea finantarii campaniilor electorale si a partidelor politice -, alte doua legi – legea partidelor si legea alegerilor locale sunt pe circuit parlamentar. Mai avem de redactat noul proiect de lege al alegerilor parlamentare, impreuna cu o analiza cu privire la introducerea unor sisteme de vot alternativ, indiferent ca e vorba de votul prin corespondenta sau votul electronic, pentru romanii din strainatate. Subcomisia care se ocupa de legea alegerilor parlamentare a primit termen 15 aprilie pentru redactarea proiectului care va fi prezentat plenului comisiei, astfel incat sa ne incadram si cu aprobarea acestei legi in aceasta sesiune parlamentara, deci cel maitarziu la sfarsitul lunii iunie. In acelasi timp, cel putin noi, PNL, vom deschide o dezbatere in comisie cu privire la modalitatile de vot alternativ, votul prin corespondenta si votul electronic. Inca nu …

spot_img