Reuniti aseara la un dineu, in cadrul unui summit „informala”, liderii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene au incercat sa gaseasca un raspuns la ascensiunea partidelor populiste si extremiste si au avut primele schimburi de opinii privind nominalizarea presedintelui viitoarei Comisii Europene. Romania a fost reprezentata de Traian Basescu, dar Victor Ponta a lasat sa se inteleaga ca Guvernul nu va respecta pozitia exprimata de presedinte.
Pe agenda s-au mai aflat si alegerile prezidentiale din Ucraina, dar este clar ca cea mai mare parte a discutiilor a fost rezervata alegerilor europarlamentare, nominalizarii unui presedinte al Comisiei Europene care sa-i succeada lui Jose Manuel Barroso, precum si stabilirii unui algoritm de impartire a portofoliilor de comisar, si nu numai. Aceasta din urma sarcina este, probabil, unul din cele mai complicate lucruri din lume, pentru ca trebuie sa tina seama simultan de interesele statelor individuale, ale statelor mari si celor mici, ale diverselor regiuni europene si, bineinteles, ale grupurilor politice. Si nu e vorba numai de pozitiile de comisari (o prioritate avand portofoliile economice), ci si de cea de presedinte al Consiliului European, care il va inlocui pe Herman van Rompuy, de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa, care o va inlocui pe Catherine Ashton, si de presedinte al Eurogrupului. Urmeaza asadar un lung sir de negocieri, oferte si contraoferte, schimburi si permutari la capatul caruia ar trebui, teoretic, sa rezulte viitorul guvernamant european de la Bruxelles. Este infinit mai complicat decat o schimbare de administratie la Washington, unde 40-50.000 de oameni sunt inlocuiti cu altii noi. In Europa fiecare trebuie sa primeasca ceva, astfel incat sa se simta tratat corect, iar Romania nu a experimentat nimic de felul acesta, avand in vedere ca a aderat in timpul primei Comisii Barroso, iar in 2009 nu a fost vorba decat de o reinnoire de mandat. Este nevoie de negociatori la multe niveluri guvernamentale si la toate ministerele, iar cine spune ca stie ce are de facut minte.
Cine va fi presedintele Comisiei?
Lucrurile se complica si mai mult pentru ca, in virtutea Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va vota candidatul propus de Consiliu. Este un vot limitat, dar este un vot care nu mai poate fi ocolit. Altfel spus, sefii de stat sau de guvern (care nu sunt obligati sa se supuna votului la europarlamentare, ci doar sa „tina seama” de el) vor propune noul presedinte, iar Parlamentul este obligat sa supuna votului acest nume si nu altul. Pentru a forta lucrurile, partidele europene au nominalizat „candidati” la sefia Comisiei, asa-numitii spitzenkandidaten, dintre care „favoriti” au fost Jean-Claude Juncker din partea Popularilor Europeni si Martin Schulz din partea socialistilor, dar adevarul este ca ei nu erau favoriti la nimic pentru ca membrii Consiliului nu sunt obligati sa ii nominalizeze. De altfel, nici Angela Merkel, nici alti lideri europeni importanti nu au fost deloc incantati de ideea de spitzenkandidat. Si chiar a doua zi dupa alegeri, premierul David Cameron a inceput sa dea telefoane liderilor europeni pentru a-i convinge ca nominalizarea lui Juncker este „absolut inacceptabila”. Cameron vede in Juncker un european federalist de tip vechi si doreste un presedinte care sa sustina sau macar sa fie deschis la propunerile sale de reformare a UE, de limitare a puterii ?Bruxelles-ului si de repatriere a unor puteri care sa-i permita sa argumenteze la referendumul din 2017 pentru ramanerea Marii Britanii in UE. Conservatorii lui ?Cameron nu sunt parte a PPE, dar nici liderul de facto al celui mai mare partid european, Angela Merkel, nu s-a aratat prea entuziasmata, ea declarand ca „deocamdata mergem cu Juncker”.
Cameron ar putea beneficia de sprijinul neasteptat al presedintelui François Hollande, care dupa victoria Frontului National a schimbat la 180 de grade pozitia europeana a Frantei. Hollande a aparut luni seara la televizor, unde a afirmat ca „Europa a devenit ilizibila, indepartata si, pentru a spune tot, de neinteles, chiar si pentru state. Acest lucru nu poate sa mai dureze. UE trebuie sa fie simpla, clara pentru a fi eficienta si trebuie sa se retraga acolo unde nu este necesara”. Franta, marea campioana a integrarii fara rest si adversara a Europei à la carte, a descoperit, sub presiunea FN, virtutile interguvernamentalismului.
Orice nume va reiesi in urma negocierilor, el va reprezenta o buna indicatie privind directia in care o va lua reforma UE: spre „Statele Unite ale Europei” sau spre o „Europa a Natiunilor” in care …
