Nici macar in ziua de azi cei care au fost deportati in Baragan, in 1951, nu sunt bine vazuti de autoritatile statului roman. „Noi ii deranjam ca existam. Dar nu scapa de noi, pentru ca suntem martori ai ororilor acelor vremuri”, spune Petru Mirciov, presedintele Asociatiei Fostilor Deportati in Baragan.
Citeste si:?Deportatii. Povestea celor mutati intr-o noapte pentru ca „daunau socialismuluia”
Este o pagina a istoriei noastre care nu se gaseste inca in manuale, remarca interlocutorul. Cu referire la ceea ce s-a intamplat cu 65 de ani in urma. Era a doua zi, dupa Rusalii. Tocmai de aceea ziua cu pricina este denumita de martorii acelor orori „Rusaliile negre”. Pentru ca atunci, in noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, regimul comunist a deportat, prin forta armelor, peste 40.000 de oameni care traiau in localitatile din apropierea granitei cu fosta Iugoslavie. ?
Povestea unuia dintre martorii acelei tragedii
Am scris pentru prima oara despre aceste orori in urma cu trei ani, cand l-am cunoscut pe unul dintre martorii acelor vremuri, Petrica Panduru. Acelasi om ma suna, zilele trecute, sa ma anunte ca marcarea celor 65 de ani de la deportarile in Baragan va fi reprezentata de un simpozion organizat la Timisoara, unde vor veni cei care au trecut prin acele cumplite vremuri. Dupa cum remarca presedintele asociatiei, de care vorbeam la inceput, se pare ca azi mai traiesc cel mult 15% dintre cei obligati, in 1951, sa-si paraseasca locul in care s-au nascut, gospodaria, tot. Tabloul pe care mi l-a facut Petrica Panduru este edificator. El remomoreaza scene pe care le-a vazut atunci cand avea 17 ani. Eu am scris, incercand sa-mi imaginez socul prin care au trecut acei oameni. Era trecut de miezul noptii cand trei indivizi au dat buzna in casa, inarmati. Ne-au amenintat cu pistoalele, strigand ca trebuie sa parasim locuinta in care traisem o viata. Nu ne-au zis unde vom merge, ci numai ca un ordin, de sus, ne obliga sa uitam pe veci locul in care ne-am nascut, la doi pasi de malul Dunarii, in comuna Simian.
Posibile explicatii ale ororii
Sigur ca iti pui intrebarea ce avea regimul comunist cu oamenii din apropierea granitei cu Iugoslavia. Aici e un cumul de motive. Pe de-o parte, iugoslavii aveau in acea perioada o politica separata de cea sovietica. Se produsese o ruptura ideologica in blocul comunist. De parca ar fi vrut sa realizeze un cordon de protectie impotriva unui virus, regimul de la Bucuresti vrea sa „curete” comunitatile din imediata apropiere a frontierei cu Iugoslavia de toate „elementele” care, vezi Doamne, ar fi daunat construirii socialismului. Cei luati din casele lor si dusi in Baragan erau oameni de vaza din localitatile lor, gospodari, niste modele de verticalitate. Asa, de pilda, imi spune Petrica Panduru despre tatal sau, Petre, care fusese negustor, dar si un bun meserias in prelucrarea lemnului. Aveau casa in toata legea, gospodarie frumoasa. Tatal sau a sustinut financiar, in perioada interbelica, ridicarea unui monument in Simian, dedicat oamenilor din comuna asta care, pentru tara, au cazut la datorie in cele doua razboaie mondiale.
Diabolica organizare a comunistilor
Trebuie remarcat faptul ca regimul comunist dispune de forte uriase si de o diabolica organizare, incat a putut ca in numai o noapte sa deporteze peste 40.000 de oameni. Cifra in sine este inca o disputa, pentru ca in unele carti si raporarte se vorbeste de peste 44.000 de oameni, alte surse arata putin peste 40.000 de suflete dezradacinate. Acelasi om de care vorbeam, Petrica Panduru, povesteste despre barbatii inarmati care au confiscat buletinele de identitate ale parintilor lui. Baiatul din acea vreme avea numai 17 ani. Aceasta familie este obligata ca in cel mult trei ore sa ia din casa ce doreste, apoi sa plece. Afara, in fata portii, fusesera aduse doua carute, in care cei evacuati puteau sa incarce lucrurile. Au luat imbracaminte, mancare, un covor, un dulap, masina de gatit. S-au urcat si cei patru membri ai familiei in carute si la drum, spre gara din Simian. Ajunsi aici, au vazut ca mai erau inca sase familii, in aceeasi situatie. Li s-a spus tuturor sa ramana pe o rampa inalta, in dreptul careia stationau, de regula, vagoanele de marfa. Au stat acolo doua zile, pana cand alti oameni din localitatile invecinate au fost adusi la gara. Toti dupa acelasi tipar, in carutele in care inghesuisera la repezeala cele mai importante lucruri din gospodaria lor. Aparuse zvonul ca vor fi dusi la Constanta, apoi in Rusia.
Cele 18 sate ale deportatilor din Baragan
Se stie ca au existat 18 comune ale deportatilor in Baragan. Le poti vedea acum pe o harta. Doar acolo. Niste puncte care pornesc din sud, din apropiere de Calarasi, si urca, de-a lungul Dunarii, pana la Galati. Niciunul din acele sate nu mai exista azi. Se mai spune in acea Hotarare 326, ca sa …
a”Rusaliile negre”: 65 de ani de la deportatea a peste 40.000 de oameni in Baragan. Unica lor „vina” era ca se nascusera aproape de granita cu fosta Iugoslavie
