Actorul irlandez Colin Farrell a sustinut cauza homosexualilor din Irlanda intr-o scrisoare publica, in care i-a indemnat pe compatriotii lui sa voteze pentru legalizarea casatoriilor gay, relateaza Mediafax.
Starul hollywoodian, in varsta de 38 de ani, le-a cerut compatriotilor lui sa sprijine drepturile comunitatii gay, dezvaluindu-le ca are un motiv foarte important sa le ceara acest lucru – fratele lui mai mare, Eamon Jr., este homosexual si este casatorit cu artistul Stephen Mannion.
Intr-o scrisoare plina de emotie, publicata in cotidianul irlandez Sunday World, Colin Farrell a spus ca fratele sau a avut o viata dificila pentru ca este homosexual, fiind agresat in copilarie pentru faptul ca era diferit. Totodata, starul irlandez a indemnat guvernul irlandez sa legalizeze casatoriile gay, informeaza?contactmusic.com.
„Fratele meu Eamon nu a ales sa fie gay. Insa a fost intotdeauna mandru de cine era. Mandru si sfidator si, desigur, provocator. Chiar si atunci cand ceilalti il acopereau cu lovituri de pumn si il ridiculizau, il ironizau si faceau din el tinta batailor de joc, el si-a pastrat integritatea si demnitatea, in fata cruzimii care se abatea asupra lui”, a scris Colin Farrell in acea scrisoare publica.
Desi Eamon continua sa locuiasca alaturi de sotul lui in Dublin, actorul in varsta de 38 de ani a dezvaluit faptul ca cei doi au fost nevoiti sa calatoreasca in Canada pentru a se casatori.
„De aceea este o chestiune personala pentru mine. Faptul ca fratele meu a fost obligat sa plece din Irlanda pentru a-si indeplini visul de a se casatori este pur si simplu nebunesc. E ceva complet nebunesc”, a spus acesta.
„A venit …





