Actorul roman Emil Hostina face parte din distributia filmului „The Imaginarium of Doctor Parnassus”, ultima pelicula in care joaca regretatul actor Hearth Ledger. Filmul a fost regizat de Terry Gilliam si alaturi de romanul nostru au mai jucat celebrii Johnny Depp, Jude Law, Colin Farrell si Christopher Plummer.
Heath Ledger a facut naveta intre New York si Londra pentru a juca in acest film. „The Imaginarium of Doctor Parnassus” a fost lansat in Romania pe 22 ianuarie si a incasat, aproape cinci milioane de dolari in toata lumea, noteaza Hotnews.
Printre actori se afla si Emil Hostina, care a jucat si in cel mai nou film regizat de Neil Jordan (Ondine) si care il are pe Colin Farrel in rolul principal.
Emil Hostina se poate mandri cu aparitii in aproximativ 30 de filme, precum „Ondine” (2009), „The Imaginarium of Doctor Parnassus” (2009), „Anaconda 4: Trail of Blood” (2009), „Baieti buni” (2005), „Sex Traffic” (2004), „One Point Zero” (2004), „Examen” (2003).




