Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani republicata, a fost depusa la Senat de catre deputatul liberal Florin Roman. Initiativa legislativa se refera la subventionarea de catre stat a costurilor aferente producerii si eliberarii actului de identitate persoanei care a implinit varsta de 14 ani, se arata in expunerea de motive.
Documentul citat precizeaza ca OUG 97/2005 „prevede, la articolul 12, obligativitatea persoanei care a implinit varsta de 14 ani sa solicite eliberarea unui act de identitate in termen de 15 zile de la implinirea acestei varste”.
De asemenea, initiatorul sustine ca unul din motivele pentru care adolescentii nu solicita eliberarea actului de identitate este saracia.
„Motivele sunt multiple, insa intre acestea se remarca saracia. Potrivit statisticilor oficiale, (…) in Romania sunt aproximativ 160.000 de cetateni care nu detin niciun fel de document de identitate. Intre acestia majoritatea sunt minori, adica persoane care nu au solicitat la implinirea varstei de 14 ani eliberarea unui document de identitate. Multi dintre acestia nu au nici macar certificate de nastere”, explica initiatorul …





