Adrian Nastase isi petrece Pastele la Cornu. El a postat, pe blogul personal, cateva ganduri in Sambata Mare, anunta ca a recitit Patimile si moartea lui Isus si ca „s-a oprit mai mult” asupra ucenicului Iuda.
„La Cornu, astazi e innorat. Asa sunt si gandurile mele. Dupa luni de zile, ascult din nou Wagner. Astept Lumina de la miezul noptii, semnul ca suferinta a ramas in urma. Semnul (re)invierii din fiecare an”, noteaza el.
„De cateva zile, la Cornu, am pregatit gradina pentru primavara si am citit diverse carti, la intamplare. Am descoperit, intre altele, „Mica Biblie cu icoane”, publicata in 1913, deci exact in urma cu o suta de ani, de catre Nicodem, Episcopul Husilor.
Am recitit Patimile si moartea lui Iisus, reamintindu-mi si pasajele din cartea lui Bulgakov – Maestrul si Margareta. Fiecare dintre noi isi infatiseaza, probabil, personajele acelor intamplari – Iuda, Caiafa, Ana, Pilat, Irod, Petru – sub diferite infatisari. „Iata, mana vanzatorului cu Mine este la masa”, a spus Iisus la cina de taina ucenicilor sai. „Pe care-l voi saruta, acela este, prindeti-l si-l duceti cu paza” le-a zis Iuda, in gradina Ghetsimani, ostenilor adusi sa-l prinda pe Iisus. Mi-a ramas in minte raspunsul lui Iisus: „M-ati prins. Dar acum vi-i vremea, cand stapaneste intunericul in toata puterea lui”.
M-am oprit mai mult …





