AEP sustine ca peste 33.000 de persoane decedate in 2011 nu au fost radiate din listele electorale. Institutia nu detine date privind numarul cetatenilor cu drept de vot, actualizarea listelor electorale fiind atributul primarilor, a scris joi Autoritatea catre CCR, intr-un comunicat in care inventariaza neregulile sesizate la nivelul a 1.241 de primarii din tara.
„In anul 2011, AEP a realizat controale la 1.241 de primarii din totalul de 3.187, din care: 40 de primarii municipale, 79 primarii orasenesti, 6 primarii de sector din municipiul Bucuresti si 1.116 primarii comunale, unde s-au constatat urmatoarele deficiente cu privire la listele electorale: listele electorale permanente sunt pastrate necorespunzator in 72 de comune si un oras; listele electorale permanente nu au fost actualizate in 264 de cazuri, 241 fiind inregistrate in comune, 15 in orase si 8 in municipii; nu au fost radiate din listele electorale persoanele care si-au pierdut drepturile electorale prin hotarari judecatoresti – 2.201 persoane; nu au fost radiate din listele electorale persoanele decedate – 33.308 persoane, dintre care 7.754 din municipii, 2.856 in orase si 22.698 in comune; nu au fost radiate din listele electorale persoanele care au renuntat la cetatenie – 2 persoane; nu au fost radiate din listele electorale persoanele care si-au schimbat domiciliul sau nu au fost adaugate in listele electorale permanente de la fostul sau actualul domiciliu – 1 persoana; actualizarea listelor electorale nu a fost comunicata catre judecatorii – 649 de cazuri; cazuri in care nu exista persoane desemnate sa opereze in listele electorale permanente – 159 de cazuri; efectuarea de operatiuni in listele electorale permanente de persoane neautorizate – 42 de cazuri. Aspectele negative constatate au fost aduse la cunostinta autoritatilor si institutiilor publice permitandu-se astfel luarea masurilor necesare pentru remedierea neajunsurilor. Prin urmare, AEP dispune numai de masuri de sanctionare, neavand atributii de a opera modificari in listele electorale, aceasta atributie revenind exclusiv primarilor”, se arata in adresa trimita joi de catre AEP judecatorilor Curtii Constitutionale.
„Intre perioadele electorale, AEP monitorizeaza si controleaza modul de intocmire a listelor electorale permanente si de pastrare a registrelor cuprinzand listele electorale permanente, precum si modul de efectuare a comunicarilor prevazute de lege si de operare a acestora, la timp, in listele electorale. Controlul modului de intocmire si de actualizare a listelor electorale permanente consta in verificarea, la primarie, a inscrierii mentiunilor de radiere sau adaugare in lista electorala permanenta. Mentionam ca AEP poate controla numai exemplarul din listele electorale permanente, tiparit si semnat, conform legii, si aflat fizic la sediul primariei, fara a avea acces la Registrul National de Evidenta a Persoanelor, evidenta informatizata gestionata de Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date”, adauga AEP …





