Agar. Seducatorul venit din Orient

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Desi calatoria pentru descoperirea condimentelor si fragrantelor Orientului a inceput cu secole in urma, mai sunt inca lucruri pe care Europa de-abia acum incepe sa le savureze. Unul dintre acestea este si agar-ul – sau oud-ul, cum mai este numit -, un parfum plin de senzualitate si intalnit in multe legende ale afrodisiacelor arabe si asiatice. Un parfum al seducatorilor si despre care se spune ca pretuieste mai mult decat aurul.
Agar-ul este, de fapt, miezul – „inima”, maduva – unor copaci care cresc in Asia de sud-est si care, odata infectati cu? un anumit tip de mucegai, dezvolta o rasina inchisa la culoare, aromata, care in multe culturi orientale este folosita pentru parfumuri. Raritatea si pretul foarte mare al acestei rasini aromate se datoreaza, in mare parte, faptului ca cele mai multe dintre padurile de aquilaria (arborele pe trunchiul caruia apare) sunt declarate specii pe cale de disparitie.
Desi in India si in alte tari din Asia agar-ul se foloseste de mii de ani – la inceput in ritualuri religioase, apoi devenind chiar afrodiziac -, in Europa aceasta aroma speciala a patruns destul de recent, o data cu parfumul M7 al lui Yves Saint Laurent, acum zece ani. „Nimeni nu-l utilizase pana atunci, nimeni nu stia de el”, spune Alberto Morillas, unul dintre cei doi parfumeri care au creat M7. „Are o aroma calda, sexy si mereu putin altfel, ca si cum s-ar reinventa. Are ceva magic.”
O data cu acest parfum si cu acest „ceva magic” a inceput un adevarat trend in Occident, in ce priveste folosirea agar-ului in industria fragrantelor europene, care a luat amploare in ultimii doi-trei ani. „Uleiul obtinut are o aroma cumva… animalica, dar si lemnoasa, fiind in acelasi timp foarte moderna”, spune acelasi Morillas, care se arata absolut fascinat de acest miros al Orientului, pe care ar dori sa-l foloseasca tot mai mult in creatiile sale „haute perfume”.
De la lansarea lui M7, tot mai multe parfumuri care folo?sesc agar au inceput sa apara pe piata. Dintre …

spot_img