Alan Wilder, fostul component al trupei Depeche Mode, intre 1982 si 1995, va aduce, pe 2 aprilie, proiectul sau muzical Recoil la clubul The Ark, din Bucuresti.
Recoil a debutat in 1986, cand Wilder inca facea parte din formatia Depeche Mode, fiind initial un proiect secundar al artistului. Primul album, numit „1+2”, a avut parte de o lansare discreta, in 1986, putin dupa materialul „Black Celebration” al Depeche Mode.
Wilder va lansa in primavara acestui an prima sa colectie „Best Of – Selected”, ocazie cu care se afla intr-un turneu de promovare „Recoil – A Strange Hour with Alan Wilder & Paul Kendall”. Biletele costa 75 de lei si se gasesc de azi in magazinele Diverta, Muzica, Off The Record, The Kitchen si on-line pe MyTicket.ro si TicketPoint.ro.