In urma cu doar sase luni candidau din partea PDL pentru a fi alesi in fruntea comunitatilor locale, iar acum, simtind valul schimbarii, sustin candidatii USL. Primarii din mai multe judete au trecut oficial sau prin intelegeri secrete de partea Uniunii, sprijinand candidatii acesteia pentru a intra in Parlament. Cu toate acestea, ei nu pot demisiona din PDL, deoarece si-ar pierde mandatul. In schimb, daca vor fi exclusi din tabara democrat-liberalilor isi continua fara probleme mandatul castigat la alegerile din 10 iunie.
In vreme ce liderii USL din teritoriu fac statistica tradarilor din judete, conducerea PDL sustine ca totul „este o poveste” si fenomenul trecerii in barca puterii nu este atat de mare cum il prezinta adversarii politici. „Or sa aiba o foarte mare surpriza”, a fost verdictul dat de secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, contactat de gandul.
Seful CJ Constanta: „Primarii au nevoie de proiecte, toti cei patru primari PDL din judet au venit sa ne sprijine”
„Niciun primar din judetul Hunedoara nu mai sustine ARD, toti sunt cu USL. Este libertate de optiune, este democratie”, a declarat pentru gandul senatorul PNL, Dan Radu Rusanu. Motivele primarilor traseisti le explica presedintele organizatiei PNL Hunedoara Mircea Molot. „Toti primarii sustin USL. Observand ce a realizat USL, s-au delimitat de politica PDL dinainte de luna iunie si merg pe mana noastra”, sustine liberalul.
Cu toate acestea nu vede un avantaj sigur in aceasta miscare politica pentru castigarea mandatelor de parlamentar. „Nu inseamna ca automat alegatorii vor merge pe mana primarului”, a spus Molot.
Adrian Duicu, presedintele CJ Mehedinti, nu se ascunde dupa vorbe: „primarii vor continuitate, vor o relatie buna cu autoritatile judetene”. In judetul sau, traseismul politic in tabara ARD este la cote alarmante pentru partidul condus de Vasile Blaga. Potrivit lui Duicu, treizeci de primari, din 34, si-au anuntat deja sprijinul pentru candidatii USL.
Si Nicusor Constantinescu, presedintele CJ Constanta, sustine aceasta teorie. „Primarii au nevoie de proiecte, toti cei patru primari PDL din judet au venit sa ne sprijine”, a sustinut pentru gandul Constantinescu. Astfel primarii din Poarta Alba, Castelul, Dobromir Sud si Ciobanu sunt de partea USL la alegerile parlamentare.
Situatia se repeta in judetul Bistrita Nasaud unde, potrivit presedintelui Consiliului Judetean, Radu Moldovan, primarii din Sintereag, Budacu de Jos, Dumitra si Caianu Mic sustin in mod oficial candidatii USL. Pe langa acestia, alti cinci primari sunt tot de partea candidatilor Uniunii.
„Majoritatea primarilor PDL care sustin acum USL spun ca PDL nu mai exista”
In judetul Suceava, considerat pana in vara un fief democrat-liberal, situatia este in datele USL dramatica pentru ARD. Nu mai putin de 15 primari au intors armele si au trecut in tabara USL. In inventarul presedintelui CJ Suceava, Catalin Nechifor, se numara: municipiul Suceava, Vatra Dornei, Dolhasca, Frasin, Vama, Hantesti, Capul Campului, Dolhesti, Radaseni, Malini, Berchisesti, Manastirea Humorului, Serbauti, Stroiesti si Ciprian Porumbescu.
„Majoritatea primarilor PDL care sustin acum USL spun ca PDL nu mai exista”, a declarat pentru gandul Catalin Nechifor.
Mai jos, tot in Moldova, in judetul Bacau, jumatate din primarii care apartin PDL au inceput sa simta valul schimbarii. Presedintele CJ Bacau, Dragos Benea, anunta ca opt din cei 17 primari care apartin PDL au venit alaturi de USL. Pe lista tradarii se numara: Doftana, Sarata, Horgesti si Solont.
„In Giurgiu doar doi primari nu apartin USL. Saracii de ei nici macar nu conteaza”
O situatie speciala se inregistreaza in judetele Olt si Giurgiu. In ele, numarul primariilor care apartin PDL sunt luate „in gluma” de adversarii de la USL. „In Giurgiu doar doi primari nu apartin USL. Saracii de ei nici macar nu conteaza”, a declarat pentru gandul presedintele PSD Giurgiu, Nicolae Badalau. Cum s-a ajuns la aceasta situatie? „La USL a venit Marin Anton cu toata organizatia PDL si primarii lor. Restul nu mai conteaza”, a precizat social-democratul.
La Olt, potrivit deputatului Florin Iordache ARD se bazeaza pe doi primari, in timp ce USL are de partea sa 110 primari.
Transferul de la Giurgiu s-a repetat in vara in judetul Caras-Severin, unde organizatia PDL, in frunte cu Sorin Frunzaverde, a trecut la PNL. Pentru parlamentare, transferurile politice nu mai sunt de mare actualitate.
Vestile rele pentru ARD in judetul Calarasi sunt anuntate de presedintele Consiliului Judetean, Raducu Filipescu. „Zece primari PDL vor trece la noi”, a declarat pentru gandul Filipescu. Nici ceilalti primari nu sunt „agresivi” si joaca „la doua capete”.
Situatia se repeta in judetul Iasi. „La inceputul campaniei au fost foarte multi primari de la ARD care au venit la intalnirile noastre, dar nu le pot da numele ca vor avea probleme”, a spus pentru gandul primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita. USL este pe cai mari in judet: are deja 88 din cei 98 de primari. Cu toate acestea alti „sapte-opt sunt dispusi sa ajute USL”.
In judetul vecin, Botosani. USL are …





