Alegeri parlamentare 2016.?Potrivit calendarului electoral stabilit prin Hotararea Guvernului nr. 635/2016, campania electorala pentru alegerile parlamentare incepe cu 30 de zile inainte de data desfasurarii alegerilor si se incheie in ziua de sambata care preceda data alegerilor, la ora 7.00. Astfel, campania incepe in data de 11 noiembrie si se finalizeaza pe 10 decembrie.
Alegerile parlamentare ii vor costa pe romani peste 227 de milioane de lei. Suma totala alocata de Guvern este prevazuta, pe categorii de cheltuieli, in bugetele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Autoritatii Electorale Permanente (AEP), Serviciului Roman de Telecomunicatii (STS), Institutului National de Statistica (INS).
Pentru organizarea alegerilor parlamentare s-au constituit circumscriptii electorale in cele 41 de judete, o circumscriptie in municipiul Bucuresti si o circumscriptie pentru cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in afara tarii. Astfel, numarul total al circumscriptiilor electorale este 43.
Citeste si:? AEP: Competitorii electorali mai au la dispozitie doua zile pentru inscrierea mandatarilor financiari
Reguli de desfasurare a campaniei electorale
In campania electorala candidatii, partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale sau organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri, precum si cetatenii au dreptul sa isi exprime opiniile in mod liber si fara nicio discriminare, prin mitinguri, adunari, utilizarea televiziunii, radioului, presei si a celorlalte mijloace de informare in masa.
In timpul campaniei electorale se asigura candidatilor, in mod nediscriminatoriu, spatii corespunzatoare pentru a se intalni cu alegatorii. Spatiile pot fi amplasate la sediul primariei, in scoli, case de cultura, camine culturale si cinematografe si se asigura pe baza de intelegere cu privire la cheltuielile de intretinere.
Este interzisa organizarea actiunilor de campanie electorala in unitatile militare, precum si in spatiile din scoli in perioada de desfasurare a cursurilor.
In campania electorala se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu ori a mesajelor de incitare la ura si intoleranta. De asemenea, in campania electorala sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa ori etnica, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase.
Citeste si: Alegeri parlamentare 2016. Deputatii se pregatesc pentru campanie, vor lucra doar doua zile pe saptamana in comisii
Alegeri parlamentare 2016. Primarii sunt obligati ca pana la inceperea campaniei electorale sa stabileasca prin dispozitie locuri speciale pentru afisaj electoral si sa asigure amplasarea de panouri electorale in cadrul acestora, tinand seama de numarul partidelor politice, organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliantelor politice si aliantelor electorale care declara ca depun liste de candidati, precum si de candidatii independenti.
Aceste locuri trebuie sa fie situate in zone frecventate de cetateni, fara stanjenirea circulatiei pe drumurile publice si a celorlalte activitati din localitatile respective.
Primarii sunt obligati sa monteze cel putin un panou electoral si in fiecare sat apartinator sau localitate componenta din unitatea administrativ-teritoriala respectiva. Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala sau organizatie a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care participa la alegeri ori candidat independent poate aplica numai doua afise electorale.
Un afis electoral amplasat nu poate depasi dimensiunile de 500 mm o latura si 350 mm cealalta latura, iar cel prin care se convoaca o reuniune electorala, 400 mm o latura si 250 mm cealalta latura. In alte locuri decat cele stabilite conform legii, afisajul electoral este interzis. Sunt interzise de asemenea afisele electorale care combina culorile intr-o succesiune care reproduce drapelul Romaniei sau al altui stat.
Primarul, cu sprijinul politiei locale sau cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, in localitatile unde politia locala nu este constituita, este obligat sa asigure integritatea panourilor si a afiselor electorale amplasate in locuri autorizate.
Alegeri parlamentare 2016. Ce materiale promotionale pot folosi candidatii la alegerile parlamentare
Regulile privind finantarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt stabilite prin Legea nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale.
In campania electorala, partidele politice, aliantele politice, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliantele electorale si candidatii independenti pot achizitiona si utiliza numai urmatoarele tipuri de materiale de propaganda electorala: afise electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latura si 350 mm cealalta latura; afise electorale prin care se convoaca o reuniune electorala care vor avea 400 mm o latura si 250 mm cealalta latura si vor fi amplasate in locurile speciale pentru afisaj; materiale de propaganda electorala audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuala; publicitate in presa scrisa; materiale de propaganda electorala online; brosuri, pliante si alte materiale tiparite din aceeasi categorie.
Partidele politice, aliantele politice, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, precum si candidatii independenti au obligatia de a imprima sau de a utiliza pe toate materialele de propaganda electorala cel putin urmatoarele date: denumirea partidului politic, a aliantei politice sau a organizatiei cetatenilor apartinand minoritatilor nationale sau numele candidatului independent care le-a comandat, dupa caz; denumirea operatorului economic care le-a realizat; codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorala Permanenta si tirajul materialelor.
Pe ce mai pot cheltui banii partidele
Partidele politice, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale si candidatii independenti pot efectua numai urmatoarele tipuri de cheltuieli electorale: cheltuieli pentru productia si difuzarea materialelor de propaganda electorala la radio, televiziune si in presa scrisa, in cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru productia si difuzarea materialelor de propaganda electorala online, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru cercetari sociologice, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru afise electorale, in cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru brosuri, pliante si alte materiale de propaganda electorala tiparite, in cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru inchirierea de spatii si echipamente si cheltuieli de protocol destinate organizarii de evenimente cu tematica politica, economica, culturala sau sociala, pentru transport si cazare, pentru asistenta juridica si alte tipuri de consultanta, precum si pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru comisioane bancare.
La alegerile parlamentare generale, respectarea plafoanelor se determina prin raportare la fiecare circumscriptie electorala, respectiv la nivel central, prin raportare la valoarea maxima a cheltuielilor electorale la care are dreptul formatiunea politica sau candidatul independent, dupa caz, in aceste circumscriptii electorale si la nivel central, dupa caz.
Partidele politice, aliantele politice si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care obtin, individual sau intr-o alianta electorala, cel putin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel national, pentru fiecare dintre cele doua Camere ale Parlamentului au dreptul de a obtine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate atat la nivelul fiecarei circumscriptii electorale, cat si la nivel central.
Partidele care nu obtin numarul de voturi, insa obtin, individual sau intr-o alianta electorala, cel putin 3% din totalul voturilor valabil exprimate intr-o circumscriptie electorala pentru fiecare dintre cele doua Camere ale Parlamentulu, au dreptul de a obtine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate in circumscriptia electorala respectiva.
Sumele de bani necesare pentru rambursarea cheltuielilor electorale se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Autoritatii Electorale Permanente, conform legii.
Contributiile candidatilor pentru campania electorala pot proveni exclusiv din urmatoarele surse: venituri proprii; donatii primite de la persoane fizice; imprumuturi de la persoane fizice sau contractate cu institutii de credit.
Donatiile care vor fi folosite de catre candidati drept contributii pentru campania electorala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa respecte plafoanele stabilite de lege pentru donatiile catre partidele politice; sa fie primite numai in conturile bancare proprii, in cazul in care valoarea acestora este mai mare de 10 salarii de baza minime brute pe tara si sa fie insotite de declaratii ale donatorilor privind sursa acestora, in cazul in care nu provin din veniturile proprii.
Limitele maxime ale contributiilor pentru campania electorala care pot fi depuse ori virate de catre candidati …




