de Cosmin Vaideanu Publicat la: 13.06.2015 15:42 Ultima actualizare: 13.06.2015 15:43
Copresedintele PNL Alina Gorghiu sustine ca prezenta premierului Victor Ponta la Baku, la deschiderea Jocurile Europene, „trece de nivelul de imprudenta, de indecenta politica”, iar acesta „simte nevoia sa compromita Romania si imaginea Romaniei la nivel extern”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Intrebata, sambata, la Constanta ce parere are despre prezenta lui Victor Ponta la deschiderea Jocurilor Europene din Azerbaidjan, Alina Gorghiu a raspuns: „Domnul Ponta compromite absolut orice prin prezenta domniei sale. Faptul ca a participat la un eveniment la care liderii europeni au refuzat sa mearga mie mi se pare ca trece de nivelul de imprudenta, de indecenta politica, e in cascada, simte nevoia sa compromita Romania si imaginea Romaniei la nivel extern”.
De asemenea, intr-un comunicat de presa transmis, sambata, de PNL si semnat de purtatorul de cuvant al formatiunii, Ionut Stroe, se arata ca „prezenta premierului Victor Ponta la Baku, alaturi de lideri politici controversati, chiar in ziua in care a fost subiectul unei motiuni de cenzura cu un pronuntat caracter european si democratic, ridica semne de intrebare cu privire la preocuparile guvernarii intr-o perioada atat de agitata politic, dar si la agenda de politica externa a sefului Guvernului roman”.
„Prezenta-surpriza a primului ministru Victor Ponta in Azerbaidjan sa fie cumva vreo rasplata sau o multumire a zilei de ieri (vineri – n.r.) din Parlamentul tarii, cand o majoritate controlata de PSD l-a salvat de motiunea de cenzura?”, scrie in comunicatul PNL.
Potrivit sursei citate, PNL atrage atentia asupra „preferintelor pe care le manifesta Ponta pentru compania unor conducatori de stat controversati, unii dintre ei recunoscuti ca fiind promotori ai unor practici anti-democratice”.
„Faptul ca liderii de la primul nivel al Uniunii Europene au refuzat sa mearga la eveniment reprezinta un semnal politic important, iar faptul ca premierul roman a acceptat prezenta pune Romania intr-o situatie de dificultate la nivel de perceptie generala, iar fotografia premierului roman in proximitatea liderului rus, Vladimir Putin, aduce o nota si mai negativa statului roman. Secretizarea deplasarii la Baku, afisarea fara rezerve langa anumiti lideri, repetarea imaginii de familie de la Soci, de anul trecut, arata anumite slabiciuni politice ale premierului fata de anumite state din estul Europei si ridica semne de intrebare cu privire la convingerile europene si democratice ale premierului roman, Victor Ponta”, mai scrie in comunicat.
Potrivit aceleiasi surse, „cat va mai fi premier, Victor Ponta are obligatia de reprezenta corect Romania, de a mentine si promova etica, valorile si standardele europene”.
La randul sau, Catalin Predoiu sustine ca plecarea lui Ponta la Baku este „inca un cui pe care il bate in talpa” politicii externe a Romaniei.
„Excursia lui Ponta la Baku, la o reuniune boicotata de toti liderii europeni, este inca un cui pe care il bate in talpa politicii noastre externe. Ponta saboteaza pur si simplu Romania. Secondat de un ministru de externe, care ieri intoxica ambasadele europene cu scrisori politicianiste, Ponta demonstreaza ca si-a pierdut complet controlul”, scrie Predoiu, sambata, pe Facebook.
Victor Ponta a ajuns, vineri dupa-amiaza, in Azerbaidjan, pentru a asista la ceremonia organizata la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, la coborarea din avion pe Aeroportul international „Heidar Aliev” din apropiere de Baku premierul roman fiind intampinat de oficiali din cadrul Ministerului azer de Externe si de reprezentanti ai Comitetului de organizare a Jocurilor Europene 2015, relata site-ul de stiri Azertag.az.
Intr-o fotografie transmisa de presa din tribuna oficiala, Ponta apare in spatele presedintelui Rusiei, Vladimir Putin, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene care s-a desfasurat vineri seara in capitala Azerbaidjanului.
Aproximativ 6.000 de sportivi din 50 de tari participa la Jocurile Europene organizate in Azerbaidjan in perioada 12-28 iunie, acestia urmand sa participe la 22 de sporturi si discipline sportive. Echipa olimpica a Romaniei va avea in componenta 147 de sportivi, 83 de baieti si 64 de fete.
Liderii statelor occidentale au evitat sa participe la ceremonia organizata la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, premierul Victor Ponta fiind printre putinii politicieni europeni prezenti in Azerbaidjan, tara condusa de presedintele Ilham Aliev, vizat de critici internationale pentru eliminarea adversarilor politici, incalcarea libertatii presei si alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale.
„Primele Jocuri Europene incep vineri, dar evenimentul este eclipsat de regimul represiv din tara-gazda, Azerbaidjan, o fosta republica sovietica …





