Analistii CFA Romania se asteapta la cresterea dobanzilor si deprecierea leului, in urmatoarele 12 luni

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Scaderea indicatorului de incredere macroeconomica a fost generata de ambele componente ale sale. Indicatorul conditiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare in scadere cu 7,6 puncte, in timp ce indicatorul anticipatiilor a scazut cu 6,1 puncte pana la valoarea de 51,8 puncte.
„In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat ca peste 70% din participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni. Astfel, valorile mediane ale anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare in crestere cu 350 pips fata de cea inregistrata in exercitiul anterior), in timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior)”, se arata in comunicatul transmis.
Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a inregistrat o valoare mediana de 2,00% (valoare similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior), precizeaza CFA Romania.
„Sunt de remarcat anticipatiile de majoare a ratelor de dobanda la leu atat pentru scadentele pe termen scurt (3 luni) cat si pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respectiv 95% din participantii la sondaj anticipand aceasta evolutie”, mentioneaza CFA.
Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 reprezentand un indicator prin care doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni, iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenelor CFA. Indicatorul de incredere macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) si este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la conditiile curente (referitoare la mediul de afaceri si piata muncii) si anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.
Administrat de catre CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar care pregateste si testeaza candidatii in domeniul eticii si standardelor profesionale, analizei situatiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei si evaluarii diverselor instrumente financiare si de investitii.
Astazi, in lume, exista peste 140.000 de detinatori ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliati la cele 147 societati membre ale CFA Institute. In prezent, CFA Romania are peste 210 membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst sau candidati pentru unul din cele 3 nivele ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu.
Profesionistii care sunt membri CFA Romania lucreaza pentru institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta etc.
Citeste si FMI mentine prognozele pentru cresterea economica. Le majoreaza pentru zona euro si China si le reduce pe cele pentru SUA si …

spot_img